Vermutul este o băutură alcoolică, asemănătoare cu vinul, la care se mai adaugă alcool, dar care se deosebeşte de acesta prin faptul că este aromat cu un amestec de pelin şi alte ierburi sau condimente. Primul care a folosit cuvântul vermut ca denumire comercială este Antonio Benedetto Carpano, din Torino, Italia, în 1786. El s-a inspirat din reţeta germanilor pentru vinul pelin, în limba germană pelinul şi vinul pelin numindu-se "Wermut".
Sortimente:
Există trei sortimente de vermut, de la cel mai sec la cel mai dulce: extra sec, bianco/alb, rosso/roşu. Vermutul roşu este servit fie ca aperitiv, răcit şi nediluat cu alte băuturi, sau ca ingredient de bază în cocteiluri de tip Manhattan. Vermutul alb este de obicei sec şi se poate bea ca aperitiv simplu, dar mult mai mult se foloseşte în cocteilurile de tip Martini, alături de gin sau votcă. Vermuturile roşii mai sunt numite vermuturi italiene, iar cele albe vermuturi franţuzeşti, deşi această denumire nu respectă realitatea.
În funcţie de sortiment, diferă şi concentraţia de alcool şi zahăr a băuturii. Astfel, vermutul vermutul rosso au o concentraţie de alcool de 16-17° şi un conţinut de zahăr de 16-18%. Vermutul bianco are o concentraţie alcoolică de 17° şi un conţinut de zahăr de 16-18%. Vermutul extra sec are alcool în concentraţie de 18-19° şi un conţinut de zahăr nu mai mare de 3,5%[1].
Punt e mes
Punt e mes este un vermut italian. Are o culoare maro închis şi este amărui. Punt e mes înseamnă literal "punct şi jumătate" în Piedmonteză. Poate fi folosit ca subtituent pentru vermutul rosso obişnuit în băuturi precum Americano, Manhattan şi Negroni. Punt e mes are o aromă puternică, distinctivă, între vermutul rosso obişnuit şi Campari. Punt e mes era făcut de familia Carpano din Torino până în 2001, când Distillerie Fratelli Branca din Milan i-a cumpărat.[2]
Depozitare:
Vermutul sec trebuie refrigerat şi poate fi păstrat pentru aproximativ şase luni. Alte tipuri de vermut ţin până la un an dacă sunt depozitate în locuri uscate şi reci sau refrigerate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu