Fie ca a ajutat la trecerea peste incercarile vietii, fie ca a acompaniat momentele fericite, alcoolul a insotit dintotdeuna omul. Aproape fiecare civilizatie care a existat vreodata pe fata pamantului a descoperit reteta prepararii berii, fermentarii vinului sau a distilarii bauturilor spirtoase.
"Taria" este un lichid care contine alcool etilic, purificat prin distilare dintr-o substanta fermentata, continand fructe, legume sau cereale. "Spirits" cum sunt denumite in engleza, sunt bauturile distilate putin bogate in zahar si care contin cel putin 35% alcool. Printre cele mai faimoase produse din Europa se numara absintul, brandy-ul, ginul, grappa, vodka si whisky-ul.
Absintul
Absintul este o bautura alcoolica tare, verzuie si amaruie la gust, preparata din uleiuri eterice de pelin, anason si alte plante aromatice. Denumirea bauturii vine de la "Artemisia absinthium", numele latin al plantei medicinale, cunoscuta in romana ca "pelin". Absintul a fost creat tarziu, abia in 1792, cand doctorul francez Pierre Ordinaire a creat o reteta originala din mai multe esente de plante aromatice, printre care pelin si anason.Licoarea nediluata avea intre 60% si 85% alcool si producea un efect halucinogen, datorat unui compus chimic aflat in structura pelinului. Bautura verzuie a devenit rapid favorita artistilor si intelectualilor boemi din Europa, dar reteta originala a fost interzisa in aproape toata Europa. La sfarsitul secolui XX, licoarea bahica a reaparut in Cehia, insa sub o alta forma.
Brandy-ul
Brandy-ul este un termen general folosit pentru vinul distilat, continand de obicei alcol in proportie de 40-60%. Produsul mai poate contine si alte fructe, in functie de savoare care se vrea imprimata. De obicei, brandy-ul, care se consuma dupa masa, este colorat cu caramel pentru a se imita efectul imbatraniri in butoaie de lemn.Originile bauturii nu sunt foarte clare, dar se crede ca a aparut prima data in secolul XII, devenind foarte populat 200 de mai tarziu. Initial vinul s-a distilat ca o metoda de prezervare si pentru a deveni mai usor de transportat pentru negutatori. Intentia era ca produsul sa se consume prin adaugare de apa, eliminata in procesul de ditilare, dar s-a descoperit ca bautura este mai bun in aceasta forma.
Ginul
Ginul este o bautura alcoolica spirtoasa, aromata, cu fructe de ienupar, desi mai poate avea arome de anason, scortisoara, coaja de portocala sau lamaie, radacini si seminte de angelica, coriandru sau prune salbatice. Concentratia de alcool variaza intre 40-45%. Este utilizat, in special, ca ingredient de baza in diverse cocteiluri cum ar fi martini. Ginul isi are originea in Olanda, in secolul XVII. Realizarea lui este atribuita doctorului Franciscus Sylvius. Ginul era vandut in farmacii si utilizat in tratarea afectiunilor renale si gastrice, lumbago, calculilor si gutei. S-a raspandit in Anglia dupa ce Wilhelm al III-lea de Orania a fost incoronat in urma Revolutiei Glorioase.
Grappa
Grappa este o bautura distilata, mai putin cunoscuta, obtinuta din boasca de struguri, produsã numai pe teritoriul Italiei. Licoarea contine intre 38% si 80% alcool si a fost realizat din dorinta de a nu pierde nimic din ce pot oferi strugurii. Astfel din resturile ramase de la vin, maestri obtin inca o bautura foarte asemanatoare tescovinei autohtone. Pentru fabricarea grappei nu este suficient o boascã de calitate si alambicuri traditionale italiene. Elementele care fac diferenta intre grappa si alte distilate sunt experienta si priceperea expertilor care se ocupa de distilare, persoane considerate a fi inzestrate cu calitãti exceptionale, ce dau bauturii o personalitate aparte.
Vodka
Vodka este probabil cea mai populara bautura tare din lume. Produsul transparent contine apa si etanol, distilat din substante fermentate de cartofi, sfelca de zahar sau cereale. Concentratia de alcool variaza intre 35% si 50%. Vodka clasica, ruseasca, lituaniana sau poloneza are 40% concentratie, cea ce este in acord cu standardele rusesti pentru producerea bauturii, introduse in 1894, de Alexandru al III-lea. Chimistul Dmitri Mendeleev a stabilit ca proportia optima de tarie pentru vodka este de 38% alcool. Desi vodka simpla simpla este foarte populara doar in Europa de Est si de Nord, produsul este folosit la nivel mondial, pentru prepararea cocktailurilor.
Whisky-ul
Whisky-ul este o bautura alcoolica obtinuta prin distilarea maltului de orz, secara, grau si chiar porumb fermentat. Bautura este produsa in mai multe tari, insa in Irlanda si Scotia este produsa inca din 1405 si 1496. Pentru a-si proteja traditia, Scotia a patentat termenul de "Scotch". Introducerea Whisky-ului in Europa s-a datorat, potrivit istoricilor, maurilor. Mai tarziu, celtii au practicat distilarea pentru a obtine asa-numita "Uisge beatha" ("Apa Vietii").In 1494 exista o forma clara de productie de masa, distilarea fiind folosita sistematic in Scotia - 8 boluri de malt erau suficiente pentru producerea a 1500 de sticle. In secolul al XIV-lea insa, gustul a ceea ce cunoastem astazi era foarte diferit, tocmai pentru ca bautura se consuma in stare "cruda". Senzatia gustativa mai mult decat placuta a produsului maturat a fost, evident, descoperita din intamplare, dupa ce o sticla cu whisky fusese uitata undeva timp indelungat.
Data fiind popularitatea sa constanta si esecurile inregistrate de interzicerea sa, alcoolul va continua probabil sa insoteasca existenta umana pana la sfarsit.
joi, 18 noiembrie 2010
Clasificarea whisky-ului dupa regiune
In mod traditional, whisky-urile din malt au fost clasificate geografic dupa regiunea lor de origine – regiunea in sine imprumutand stil si caracter whisky-ului fabricat acolo. Cu redescoperirea whisky-ului din malt in ultimii ani, clasificarea a fost adoptata cu entuziasm, si intr-adevar extinsa, de scriitori si de oamenii de marketing care se adreseaza consumatorilor familiarizati cu ideea clasificarii vinului in functie de regiune.
Dar o asemenea paralela este fara substanta. Cu cat procesul chimic al productiei si maturarii devine mai bine inteles, facand posibila productia, de exemplu, a maltului Islay in Speyside, necesitatea clasificarii whisky-urilor din malt a ajuns sa fie pusa la indoiala in anumite regiuni.
In acest articol, voi analiza in ce fel a aparut clasificarea regionala si voi explora necesitatea sa ca si ghid pentru bautorul de whisky din malt.
Prima impartire regionala a fost doar intre whisky-urile fabricate in Highlands si cele fabricate in Lowlands. Actul Wash din 1784 a definit 17 tinuturi ca "Highland"" aceasta hotarare a fost intarita de un amendament anul urmator care a restrans regiunea intrucatva prin retragerea granitei Highland aproximativ de la Dumbarton la Dundee. Whisky-urile fabricate deasupra granitei au fost subiectul unor stipulatii legale fata de cele de dinainte de granita (cu alte cuvinte, cele din Lowlands) si natura anumitor stipulatii, in special in relatie cu marimea permisa pentru cazane, puterea spalarii si viteza distilarii, a avut ca efect producerea de soiuri diferite de whisky in cele doua regiuni. Whisky-ul Highland era considerat in ansamblu mai bun decat whisky-ul Lowland.
La mijlocul secolului 19 au fost recunoscute alte trei regiuni producatoare de whisky – Campbeltown, Islay si Glenlivet. in cazul Islay si Campbeltown, a fost usor datorita reputatiei istorice a whisky-urilor din leaganul izolat al contrabandei si faimei a ceea ce poate fi descris ca prima marca de whisky, Old Vatted Glenlivet. Pana in 1860, distileriile pe o raza de 30 de mile adoptau numele de insusi Glenlivet Parish, dand nastere la titulatura de "cea mai longeviva vale din Scotia". intr-adevar, ajunsese sa descrie un stil de whisky, cam acelasi lucru cu "Speyside"-ul nostru.
Nu surprinzator George Smith, proprietarul primei si celei mai faimoase distilerii cu licenta in Glenlivet la Minmore si Drummin, si furnizorul umpluturii pentru Old Vatted, nu era incantat de aceasta stare de fapt. in 1858 a largit si a consolidat opera sa si a redenumit-o "Distileria Glenlivet, un nume pe care l-a inregistrat la Stationer’s Hall in Londra 12 ani mai tarziu, obligand alte distilerii sa il utilizeze doar ca prefix sau sufix. Pana in anii ’80 – apogeul infiintarii de distilerii in Speyside – 25 de distilerii foloseau numele Glenlivet in acest fel: existau Aberlour-Glenlivet, Macallan – Glenlivet si asa mai departe.
Din perspectiva unui producator, Glenlivet a continuat sa fie asociata cu denumirea "Highland", iar malturile Highland au fost impartite in "De top", "Primul", "Al doilea", "Categoria a treia" in procesul de productie. Aceasta clasificare a variat oarecum de la producator la producator, dar in general cele cateva duzini de malturi "Top Class" erau toate Speyside (sau Glenlivets-vezi casuta), erau usor mai scumpe si erau folosite ca ingrediente de lux intr-un amestec. Malturile de "Categoria a treia" erau considerate ca umpluturi folositoare, balansand aromele altor whisky-uri. Mai mult de jumatate din cele 34 de distilerii clasificate ca si "Categoria a treia" pe lista din 1974 au fost inchise intre timp.
Cu interesul crescand fata de single malturi in timpul anilor ’80, proprietarii de distilerii, consumatorii si scriitorii de specialitate au inceput sa-si indrepte atentia mai mult asupra clasificarilor regionale, pentru a explica consumatorilor diferenta dintre un malt si altul. in special, am fost interesati de felurile in care malturile din diferite regiuni pot fi considerate deosebite si avand o marca proprie, desi, de fapt, a fost si o cale accesibila de a alcatui un continut al unei carti despre malturi.
Profesorul R.J.S. McDowell [privind Whisky-urile din Scotia] a impartit Highlands in "Glenlivests si soiurile asemanatoare lor", "Dufftown, "Northern" si "Island" in 1967, dar in momentul in care a aparut Whisky Almanac al lui Wallace Milroy in 1986 acea clasificare a devenit desueta, fiind adusa la o coplexitate geografica de Michael Jackson in "The World Guide to Malt Whisky "(1987). Milroy a impartit regiunea Highland in Nordica, Sudica, Estica, Vestica, Speyside, Islands si Orkney. Jackson a pastrat impartirea,dar a redenumit Highland-ul Sudic in The Midlands si a sub- clasificat Speyside (unde este produsa mai mult de o treime din malt whisky) dupa raurile principale, Findhorn, Lossie, Upper Spey, Lower Spey, Livet, Fiddich si Dullan, Strathisla, Bogie si Deveron. O varianta simplificata a acestei clasificari a Speyside in functie de rauri a fost adoptata in acelasi timp de Scotch Malt Whisky Society: Spey, Lossie, Deveron si Findhorn.
Unii producatori gandesc in continuare geografic, desi tind sa nu urmeze vechiul sistem de clasificare. Colin Scott, producatorul principal de la Chivas Brothers, este unul dintre ei. Vara trecuta a facut o demonstratie despre cum alcatuieste Chivas Century of Malts care, dupa cum spune si numele, este o clasificare a 100 de malt whisky-uri. El a aranjat malturile geografic dupa cum urmeaza: North Speyside (28 de malturi, incluzand cele produse in Dufftown), North Highlands (14 malturi), South Highlands (15 malturi) si "Restul" (18 malturi din Campbeltown, Lowlands, Islands si Islay. Acestea au fost analizate separat pentru Century).
Dupa ce le-a degustat individual, Colin le-a analizat apoi in functie de grupul regional si un grup de experti (care m-a inclus si pe mine) le-a degustat din nou, inainte de a analiza produsul final.
Desi aceasta impartire a fost pur geografica, a fost posibil sa detectam asemanari, chiar si in districte mari ca North si South Highlands, respectiv North si South Speyside. De exemplu, Southern Highlanders erau putin mai grele, mai fructate si mai intense decat verii lor din Nord, in timp ce Northen Speysides erau mai ferme, mai dulci si mai aromate decat cele din sudul regiunii. Cea mai mare parte a whisky-urilor par sa fi provenit din butoaie reumplute, si erau indicii putine de lemn de sherry, deci caracterul maltului, dupa reteta distileriei, era etalat relativ de efectele maturarii.
Dar este clasificarea dupa regiuni un ajutor pentru noi in ghicirea caracterului specific si al gustului unui malt? Chiar si in interiorul regiunilor exista diferente – luati in calcul aroma puternica de fum a whisky-urilor din sudul Islay (Laphroaig, Lagavulin si Ardbeg) si comparati-le cu cele din nordul si vestul insulei (Bruichladdich si Brunnahabhain). Uitati-va la bogatia fructata a Glenlivet si comparati-o cu prospetimea de iarba cosita a Tamnavulin. Glen Grant si Caperdonich impart acelasi izvor de apa, dar sunt diferite ca aroma, doar mai sus de drum Glen Mhor si Glen Albyn, distileriile Iverness pierdute si lamentabile erau separate doar de o linie de cale ferata, dar nu au putut fi substituite intr-un amestec, pentru ca fiecare avea alte caracteristici.
Recent, grupului de experti degustatori al Scotch Malt Whisky Society le-a fost prezentat un whisky Tomatin (Speyside) vechi de 10 ani, distilat din malt bogat in turba si maturat intr-un butoi de sherry. Era superb - bogat si jucaus; foarte dulce si foarte "afumat". Dar am fost cu totii de acord ca l-am fi denumit un Islay daca l-am fi degustat cu ochii inchisi. Aici cade clasificarea regionala.
Cineva a a incercat odata sa-l convinga pe Hugh Macdiarmid, pe care multi il cred cel mai mare poet al Scotiei din secolul 20, sa se gandeasca la diferite feluri de whisky ca la o orchestra. Malturile Islay sunt grele si sumbre ca violoncelele. Malturile Highland sunt violele. Lowland vioara discursiva si semintele sunt ca pianele - cateodata fortissimo, cateodata pianissimo". Macdiarmid i-a taiat-o scurt, respingand asemenea "incercari pseudo-poetice" ca futile. " Nu poti sa le cunosti decat pe toate sau pe niciunul, doar bandu-le."
Dar o asemenea paralela este fara substanta. Cu cat procesul chimic al productiei si maturarii devine mai bine inteles, facand posibila productia, de exemplu, a maltului Islay in Speyside, necesitatea clasificarii whisky-urilor din malt a ajuns sa fie pusa la indoiala in anumite regiuni.
In acest articol, voi analiza in ce fel a aparut clasificarea regionala si voi explora necesitatea sa ca si ghid pentru bautorul de whisky din malt.
Prima impartire regionala a fost doar intre whisky-urile fabricate in Highlands si cele fabricate in Lowlands. Actul Wash din 1784 a definit 17 tinuturi ca "Highland"" aceasta hotarare a fost intarita de un amendament anul urmator care a restrans regiunea intrucatva prin retragerea granitei Highland aproximativ de la Dumbarton la Dundee. Whisky-urile fabricate deasupra granitei au fost subiectul unor stipulatii legale fata de cele de dinainte de granita (cu alte cuvinte, cele din Lowlands) si natura anumitor stipulatii, in special in relatie cu marimea permisa pentru cazane, puterea spalarii si viteza distilarii, a avut ca efect producerea de soiuri diferite de whisky in cele doua regiuni. Whisky-ul Highland era considerat in ansamblu mai bun decat whisky-ul Lowland.
La mijlocul secolului 19 au fost recunoscute alte trei regiuni producatoare de whisky – Campbeltown, Islay si Glenlivet. in cazul Islay si Campbeltown, a fost usor datorita reputatiei istorice a whisky-urilor din leaganul izolat al contrabandei si faimei a ceea ce poate fi descris ca prima marca de whisky, Old Vatted Glenlivet. Pana in 1860, distileriile pe o raza de 30 de mile adoptau numele de insusi Glenlivet Parish, dand nastere la titulatura de "cea mai longeviva vale din Scotia". intr-adevar, ajunsese sa descrie un stil de whisky, cam acelasi lucru cu "Speyside"-ul nostru.
Nu surprinzator George Smith, proprietarul primei si celei mai faimoase distilerii cu licenta in Glenlivet la Minmore si Drummin, si furnizorul umpluturii pentru Old Vatted, nu era incantat de aceasta stare de fapt. in 1858 a largit si a consolidat opera sa si a redenumit-o "Distileria Glenlivet, un nume pe care l-a inregistrat la Stationer’s Hall in Londra 12 ani mai tarziu, obligand alte distilerii sa il utilizeze doar ca prefix sau sufix. Pana in anii ’80 – apogeul infiintarii de distilerii in Speyside – 25 de distilerii foloseau numele Glenlivet in acest fel: existau Aberlour-Glenlivet, Macallan – Glenlivet si asa mai departe.
Din perspectiva unui producator, Glenlivet a continuat sa fie asociata cu denumirea "Highland", iar malturile Highland au fost impartite in "De top", "Primul", "Al doilea", "Categoria a treia" in procesul de productie. Aceasta clasificare a variat oarecum de la producator la producator, dar in general cele cateva duzini de malturi "Top Class" erau toate Speyside (sau Glenlivets-vezi casuta), erau usor mai scumpe si erau folosite ca ingrediente de lux intr-un amestec. Malturile de "Categoria a treia" erau considerate ca umpluturi folositoare, balansand aromele altor whisky-uri. Mai mult de jumatate din cele 34 de distilerii clasificate ca si "Categoria a treia" pe lista din 1974 au fost inchise intre timp.
Cu interesul crescand fata de single malturi in timpul anilor ’80, proprietarii de distilerii, consumatorii si scriitorii de specialitate au inceput sa-si indrepte atentia mai mult asupra clasificarilor regionale, pentru a explica consumatorilor diferenta dintre un malt si altul. in special, am fost interesati de felurile in care malturile din diferite regiuni pot fi considerate deosebite si avand o marca proprie, desi, de fapt, a fost si o cale accesibila de a alcatui un continut al unei carti despre malturi.
Profesorul R.J.S. McDowell [privind Whisky-urile din Scotia] a impartit Highlands in "Glenlivests si soiurile asemanatoare lor", "Dufftown, "Northern" si "Island" in 1967, dar in momentul in care a aparut Whisky Almanac al lui Wallace Milroy in 1986 acea clasificare a devenit desueta, fiind adusa la o coplexitate geografica de Michael Jackson in "The World Guide to Malt Whisky "(1987). Milroy a impartit regiunea Highland in Nordica, Sudica, Estica, Vestica, Speyside, Islands si Orkney. Jackson a pastrat impartirea,dar a redenumit Highland-ul Sudic in The Midlands si a sub- clasificat Speyside (unde este produsa mai mult de o treime din malt whisky) dupa raurile principale, Findhorn, Lossie, Upper Spey, Lower Spey, Livet, Fiddich si Dullan, Strathisla, Bogie si Deveron. O varianta simplificata a acestei clasificari a Speyside in functie de rauri a fost adoptata in acelasi timp de Scotch Malt Whisky Society: Spey, Lossie, Deveron si Findhorn.
Unii producatori gandesc in continuare geografic, desi tind sa nu urmeze vechiul sistem de clasificare. Colin Scott, producatorul principal de la Chivas Brothers, este unul dintre ei. Vara trecuta a facut o demonstratie despre cum alcatuieste Chivas Century of Malts care, dupa cum spune si numele, este o clasificare a 100 de malt whisky-uri. El a aranjat malturile geografic dupa cum urmeaza: North Speyside (28 de malturi, incluzand cele produse in Dufftown), North Highlands (14 malturi), South Highlands (15 malturi) si "Restul" (18 malturi din Campbeltown, Lowlands, Islands si Islay. Acestea au fost analizate separat pentru Century).
Dupa ce le-a degustat individual, Colin le-a analizat apoi in functie de grupul regional si un grup de experti (care m-a inclus si pe mine) le-a degustat din nou, inainte de a analiza produsul final.
Desi aceasta impartire a fost pur geografica, a fost posibil sa detectam asemanari, chiar si in districte mari ca North si South Highlands, respectiv North si South Speyside. De exemplu, Southern Highlanders erau putin mai grele, mai fructate si mai intense decat verii lor din Nord, in timp ce Northen Speysides erau mai ferme, mai dulci si mai aromate decat cele din sudul regiunii. Cea mai mare parte a whisky-urilor par sa fi provenit din butoaie reumplute, si erau indicii putine de lemn de sherry, deci caracterul maltului, dupa reteta distileriei, era etalat relativ de efectele maturarii.
Dar este clasificarea dupa regiuni un ajutor pentru noi in ghicirea caracterului specific si al gustului unui malt? Chiar si in interiorul regiunilor exista diferente – luati in calcul aroma puternica de fum a whisky-urilor din sudul Islay (Laphroaig, Lagavulin si Ardbeg) si comparati-le cu cele din nordul si vestul insulei (Bruichladdich si Brunnahabhain). Uitati-va la bogatia fructata a Glenlivet si comparati-o cu prospetimea de iarba cosita a Tamnavulin. Glen Grant si Caperdonich impart acelasi izvor de apa, dar sunt diferite ca aroma, doar mai sus de drum Glen Mhor si Glen Albyn, distileriile Iverness pierdute si lamentabile erau separate doar de o linie de cale ferata, dar nu au putut fi substituite intr-un amestec, pentru ca fiecare avea alte caracteristici.
Recent, grupului de experti degustatori al Scotch Malt Whisky Society le-a fost prezentat un whisky Tomatin (Speyside) vechi de 10 ani, distilat din malt bogat in turba si maturat intr-un butoi de sherry. Era superb - bogat si jucaus; foarte dulce si foarte "afumat". Dar am fost cu totii de acord ca l-am fi denumit un Islay daca l-am fi degustat cu ochii inchisi. Aici cade clasificarea regionala.
Cineva a a incercat odata sa-l convinga pe Hugh Macdiarmid, pe care multi il cred cel mai mare poet al Scotiei din secolul 20, sa se gandeasca la diferite feluri de whisky ca la o orchestra. Malturile Islay sunt grele si sumbre ca violoncelele. Malturile Highland sunt violele. Lowland vioara discursiva si semintele sunt ca pianele - cateodata fortissimo, cateodata pianissimo". Macdiarmid i-a taiat-o scurt, respingand asemenea "incercari pseudo-poetice" ca futile. " Nu poti sa le cunosti decat pe toate sau pe niciunul, doar bandu-le."
Bauturile alcoolice
Băuturile alcoolice sunt băuturile care conţin etanol, cunoscut sub numele de alcool.
Etanolul din băuturile alcoolice este aproape întotdeauna produs prin fermentarea carbohidraţilor (diferiţi izomeri ai zaharurilor naturale, de obicei) de către anumite specii de drojdii în absenţa oxigenului, prin reacţia cunoscută ca fermentaţia anaerobă.
Cantitatea de alcool dintr-o băutură alcoolică se specifică în procente de alcool volumic, dar cum drojdiile nu pot fermenta băuturi cu mai mult de 14% alcool, unele băuturi alcoolice se obţin prin distilare
Etanolul din băuturile alcoolice este aproape întotdeauna produs prin fermentarea carbohidraţilor (diferiţi izomeri ai zaharurilor naturale, de obicei) de către anumite specii de drojdii în absenţa oxigenului, prin reacţia cunoscută ca fermentaţia anaerobă.
Cantitatea de alcool dintr-o băutură alcoolică se specifică în procente de alcool volumic, dar cum drojdiile nu pot fermenta băuturi cu mai mult de 14% alcool, unele băuturi alcoolice se obţin prin distilare
miercuri, 20 octombrie 2010
Berea
Berea este o băutură alcoolică obţinută din 4 produse naturale: drojdia de bere, malţ, hamei şi apă. Aceasta are aproximativ 5% alcool; aşa-numita bere fără alcool are între 0 şi 0,5% alcool.
Temperatura de băut perfectă a berii se află între 6 şi 8°C.
De obicei energia berii provine din grâne, dar poate să vină şi din energia cartofilor sau a mazării. Se poate spune că şi japoneza Sake se poate încadra în definiţia berii. În Rusia, berea se încadrează oficial la categoria băuturilor non-alcoolice.
Istorie
Berea a apărut acum cca. 6000 de ani. Vine cel mai probabil de la pâine care s-a udat şi a început să fermenteze, de unde a apărut procesul de fermentare.
Această descoperire a avut loc de mai multe ori în istoria omenirii, astfel că nu se poate şti sigur, unde a fermentat la început berea.
Cele mai vechi urme de bere, care provin din anii 3500-2900 î.Hr., au fost decscoperite de curând în Tepe, Mesopotamia (astăzi în Iranul de vest).
Unii cercetători studiind un număr mare de texte antice, cât şi texte târzii au ajuns la concluzia că in antichitate exista o legătură stransă Între coacerea cerealelor şi fabricarea berii. Coacerea cerealelor este până in zilele noastre un moment important în fabricarea berii.
Se pare ca berea era asemănătoare unei grăsimi groase de culoare intunecată, fara să conţină o cantitate mare de alcool, însa foarte hrănitoare. Datorită gustului deosebit, ea ocupa un loc important in dieta oamenilor din acea vreme. Arheologii de la Universitatea Cambridge au interprins un studiu al proceselor de pregătire a berii şi cerealelor in Egiptul antic. Obiectul de studiu a fost găsit in mormintele in care s-au păstrat ramaşiţe de mancare şi bere. Calitatea acestora depinde de zahărul necesar pentru fermentaţie.
In zilele noastre pentru uşurarea procesului seminţele se pun la uscat, astfel incât se obţine malţul. Malţul se fierbe, se strecoară şi se adaugă drojdie. Potrivit reţetei tradiţionale, pentru obţinerea unei drojdii naturale se prepară un aluat din faină de grau, iar aluatul se punea la copt pană când mijlocul se intărea. După care, bucăţile din aluatul copt se puneau intr-un decoct de malţ pentru pregătirea berii.
In toată lumea 20000 de feluri de bere sunt îmbuteliate în 180 de feluri, de la normală, slab alcoolizată, pils, amară, cremă de bere şi bere neagră. au produs berea numită ‘Kui’ cu aproximativ 5000 de ani in urmă. In Mesopotamia, o tabletă de lut veche de 4000 de ani, indică faptul că meseria de berar era una foarte respectată şi că cei mai buni berari erau femei. In vechiul Babilon, femeile berar erau deasemenea si preotese. Zeiţele Siris şi Nimkasi erau patroanele berii, iar unele tipuri de bere erau rezervate exclusiv unor ritualuri divine.
În 2100 î.Hr. Hammurabi, al 6-lea rege al Babilonului, a inclus reglementări privind activitatea tavernelor in marele lui Cod de Legi. Aceste reglementări aveau în vedere distribuţia berii şi erau creeate astfel încat să protejeze consumatorii. Pedeapsa prevăzută pentru vânzarea unei cantităţi mai mici decat cea menţionată era înecul, ce s-a dovedit o metodă eficientă pentru prevenirea repetării infracţiunii.
O veche tabletă, acum in păstrare la Muzeul Metropolitan din New York, descrie berea babiloniană ca: bere neagră, bere deschisă, bere roşie, bere cu trei straturi, bere cu cap, bere fără cap, etc. Mai se menţionează faptul ca berea era băută printr-un pai, iar în cazul familiei regale un pai aurit, destul de lung încât să ajungă de la tron la un container mare de bere ţinut în apropiere.
Acum 5000 de ani in Egiptul Imperial al faraonilor, berea era un important aliment în dieta zilnică.
Oamenii se strângeau să bea in “case ale berii”. Berea era băutura naţională a ţării, un aliment de bază ce îşi gasea loc atât în meniul nobilimii cât şi în cel al oamenilor de rând (fellah). Pe lângă faptul că era o băutură, berea era folosită şi ca medicament. Un document medical care a fost scris în jurul anului 1600 î.Hr. listează 700 de reţete, din care în jur de o sută conţin cuvântul “bere” . În 1996 berăria Courage Brewery din Newcastle, Anglia, a înbuteliat 1000 de sticle de bere blondă, denumită Tutankhamun Ale după o reţetă veche de 3200 de ani, găsită în Templul Soarelui Reginei Nefertiti. Prima dintre sticle a fost vândută, mai târziu, la licitaţie cu 1000$.
Egiptenii obişnuiau să aprovizioneze morţii cu mâncare şi bere. Un vechi mormânt egiptean poartă inscripţia : ”…satisface spiritul său cu vită şi pasăre, pâine şi bere”. În tavernele din Egipt, cel mai folosit toast era “Pentru stafia ta !”.
Se spune că egiptenii sunt cei care i-au învăţat pe greci să facă bere.
Faimosul scriitor grec Sofocle încuraja cumpătarea, şi sugera o dietă compusă din “pâine, carne, legume verzi şi zythos (bere)”. Alţi scriitori greci timpurii ca Herodot şi Xenofon, menţionează berea deasemenea în scrierile lor.
Romanii apoi au arătat triburilor sălbatice din Britannia tainele fabricaţiei berii.
Regina Elisabeta, în timp ce călătorea prin ţară, trimitea întodeauna curieri înainte pentru a degusta berea locală. Dacă aceasta nu se ridica la standardele necesare o rezervă era trimisă imediat din Londra către ea.
Tatăl lui William Shakespeare a fost degustător de bere sau “conner”. Acesta testa berea turnând o parte pe o bancă, aşezandu-se apoi pe aceasta în timp ce termina restul berii. Dacă era zahăr in bere, sau dacă nu era pură, pantalonii din piele care îi purta aveau să se lipească de bancă după jumătate de oră.
La sfârşitul secolului 17, alocaţia săptămânală pentru elevii de toate vârstele de la o şcoală din Anglia consta în 2 sticle pe zi. Berea era mult mai sigură şi mai bună la gust decât apa potabilă disponibilă, care adesea provenea din râuri poluate. Berea era deasemenea comună la locul de muncă. Omul de stat şi de ştiinţă, Benjamin Franklin, care a trăit în Londra între anii 1757-1774, a înregistrat consumpţia zilnică de bere într-o tipografie din Londra ce a vizitat-o. Fiecare dintre angajaţi consumau o halbă înainte de micul dejun, o halbă între mic dejun şi prânz, o halbă la prânz, o halbă la ora 6 şi o halbă când terminau lucrul.
Fabricarea berii
În 1516 apare Legea Germană a Purităţii , care spune clar că ingredientele berii trebuie să fie doar apă, orz şi hamei.
Hameiul este floarea de Humulus lupulus, un agent de stabilitate în bere. Acizii de hamei au un efect antibiotic slab contra bacteriei gram-positive care favorizează activitatea exclusivă a drojdiei de bere în fermentarea berii. Aroma dată de hamei, depinde de varietate şi utilizare; hameiul fiert cu berea ("hamei amărui") produc o amărăciune în timp ce hameiul adăugat mai târziu dă un fel de "aromă de hamei" (ultimele 10 minute din fierbere) şi "aromă de hamei" (ultimele 3 minute din fierbere sau mai puţin) cu un grad de amărăciune mai scăzut. Adăugarea hameiului după fierbere, un proces cunoscut ca şi "adăugarea hameiului uscat" adaugă puţină amărăciune. Hameiul nefiert dă doar o amărăciune slabă. Impactul amărăciunii după o anumită cantitate de hamei este specificată în unităţi de amărăciune.
Îmbutelierea berii
Îmbutelierea berii a început în anul 1605.
Comercializarea berii
Comercializarea berii a început în anul 1200 D.C. în regiunile pe care se află Germania astăzi.
Temperatura de băut perfectă a berii se află între 6 şi 8°C.
De obicei energia berii provine din grâne, dar poate să vină şi din energia cartofilor sau a mazării. Se poate spune că şi japoneza Sake se poate încadra în definiţia berii. În Rusia, berea se încadrează oficial la categoria băuturilor non-alcoolice.
Istorie
Berea a apărut acum cca. 6000 de ani. Vine cel mai probabil de la pâine care s-a udat şi a început să fermenteze, de unde a apărut procesul de fermentare.
Această descoperire a avut loc de mai multe ori în istoria omenirii, astfel că nu se poate şti sigur, unde a fermentat la început berea.
Cele mai vechi urme de bere, care provin din anii 3500-2900 î.Hr., au fost decscoperite de curând în Tepe, Mesopotamia (astăzi în Iranul de vest).
Unii cercetători studiind un număr mare de texte antice, cât şi texte târzii au ajuns la concluzia că in antichitate exista o legătură stransă Între coacerea cerealelor şi fabricarea berii. Coacerea cerealelor este până in zilele noastre un moment important în fabricarea berii.
Se pare ca berea era asemănătoare unei grăsimi groase de culoare intunecată, fara să conţină o cantitate mare de alcool, însa foarte hrănitoare. Datorită gustului deosebit, ea ocupa un loc important in dieta oamenilor din acea vreme. Arheologii de la Universitatea Cambridge au interprins un studiu al proceselor de pregătire a berii şi cerealelor in Egiptul antic. Obiectul de studiu a fost găsit in mormintele in care s-au păstrat ramaşiţe de mancare şi bere. Calitatea acestora depinde de zahărul necesar pentru fermentaţie.
In zilele noastre pentru uşurarea procesului seminţele se pun la uscat, astfel incât se obţine malţul. Malţul se fierbe, se strecoară şi se adaugă drojdie. Potrivit reţetei tradiţionale, pentru obţinerea unei drojdii naturale se prepară un aluat din faină de grau, iar aluatul se punea la copt pană când mijlocul se intărea. După care, bucăţile din aluatul copt se puneau intr-un decoct de malţ pentru pregătirea berii.
In toată lumea 20000 de feluri de bere sunt îmbuteliate în 180 de feluri, de la normală, slab alcoolizată, pils, amară, cremă de bere şi bere neagră. au produs berea numită ‘Kui’ cu aproximativ 5000 de ani in urmă. In Mesopotamia, o tabletă de lut veche de 4000 de ani, indică faptul că meseria de berar era una foarte respectată şi că cei mai buni berari erau femei. In vechiul Babilon, femeile berar erau deasemenea si preotese. Zeiţele Siris şi Nimkasi erau patroanele berii, iar unele tipuri de bere erau rezervate exclusiv unor ritualuri divine.
În 2100 î.Hr. Hammurabi, al 6-lea rege al Babilonului, a inclus reglementări privind activitatea tavernelor in marele lui Cod de Legi. Aceste reglementări aveau în vedere distribuţia berii şi erau creeate astfel încat să protejeze consumatorii. Pedeapsa prevăzută pentru vânzarea unei cantităţi mai mici decat cea menţionată era înecul, ce s-a dovedit o metodă eficientă pentru prevenirea repetării infracţiunii.
O veche tabletă, acum in păstrare la Muzeul Metropolitan din New York, descrie berea babiloniană ca: bere neagră, bere deschisă, bere roşie, bere cu trei straturi, bere cu cap, bere fără cap, etc. Mai se menţionează faptul ca berea era băută printr-un pai, iar în cazul familiei regale un pai aurit, destul de lung încât să ajungă de la tron la un container mare de bere ţinut în apropiere.
Acum 5000 de ani in Egiptul Imperial al faraonilor, berea era un important aliment în dieta zilnică.
Oamenii se strângeau să bea in “case ale berii”. Berea era băutura naţională a ţării, un aliment de bază ce îşi gasea loc atât în meniul nobilimii cât şi în cel al oamenilor de rând (fellah). Pe lângă faptul că era o băutură, berea era folosită şi ca medicament. Un document medical care a fost scris în jurul anului 1600 î.Hr. listează 700 de reţete, din care în jur de o sută conţin cuvântul “bere” . În 1996 berăria Courage Brewery din Newcastle, Anglia, a înbuteliat 1000 de sticle de bere blondă, denumită Tutankhamun Ale după o reţetă veche de 3200 de ani, găsită în Templul Soarelui Reginei Nefertiti. Prima dintre sticle a fost vândută, mai târziu, la licitaţie cu 1000$.
Egiptenii obişnuiau să aprovizioneze morţii cu mâncare şi bere. Un vechi mormânt egiptean poartă inscripţia : ”…satisface spiritul său cu vită şi pasăre, pâine şi bere”. În tavernele din Egipt, cel mai folosit toast era “Pentru stafia ta !”.
Se spune că egiptenii sunt cei care i-au învăţat pe greci să facă bere.
Faimosul scriitor grec Sofocle încuraja cumpătarea, şi sugera o dietă compusă din “pâine, carne, legume verzi şi zythos (bere)”. Alţi scriitori greci timpurii ca Herodot şi Xenofon, menţionează berea deasemenea în scrierile lor.
Romanii apoi au arătat triburilor sălbatice din Britannia tainele fabricaţiei berii.
Regina Elisabeta, în timp ce călătorea prin ţară, trimitea întodeauna curieri înainte pentru a degusta berea locală. Dacă aceasta nu se ridica la standardele necesare o rezervă era trimisă imediat din Londra către ea.
Tatăl lui William Shakespeare a fost degustător de bere sau “conner”. Acesta testa berea turnând o parte pe o bancă, aşezandu-se apoi pe aceasta în timp ce termina restul berii. Dacă era zahăr in bere, sau dacă nu era pură, pantalonii din piele care îi purta aveau să se lipească de bancă după jumătate de oră.
La sfârşitul secolului 17, alocaţia săptămânală pentru elevii de toate vârstele de la o şcoală din Anglia consta în 2 sticle pe zi. Berea era mult mai sigură şi mai bună la gust decât apa potabilă disponibilă, care adesea provenea din râuri poluate. Berea era deasemenea comună la locul de muncă. Omul de stat şi de ştiinţă, Benjamin Franklin, care a trăit în Londra între anii 1757-1774, a înregistrat consumpţia zilnică de bere într-o tipografie din Londra ce a vizitat-o. Fiecare dintre angajaţi consumau o halbă înainte de micul dejun, o halbă între mic dejun şi prânz, o halbă la prânz, o halbă la ora 6 şi o halbă când terminau lucrul.
Fabricarea berii
În 1516 apare Legea Germană a Purităţii , care spune clar că ingredientele berii trebuie să fie doar apă, orz şi hamei.
Hameiul este floarea de Humulus lupulus, un agent de stabilitate în bere. Acizii de hamei au un efect antibiotic slab contra bacteriei gram-positive care favorizează activitatea exclusivă a drojdiei de bere în fermentarea berii. Aroma dată de hamei, depinde de varietate şi utilizare; hameiul fiert cu berea ("hamei amărui") produc o amărăciune în timp ce hameiul adăugat mai târziu dă un fel de "aromă de hamei" (ultimele 10 minute din fierbere) şi "aromă de hamei" (ultimele 3 minute din fierbere sau mai puţin) cu un grad de amărăciune mai scăzut. Adăugarea hameiului după fierbere, un proces cunoscut ca şi "adăugarea hameiului uscat" adaugă puţină amărăciune. Hameiul nefiert dă doar o amărăciune slabă. Impactul amărăciunii după o anumită cantitate de hamei este specificată în unităţi de amărăciune.
Îmbutelierea berii
Îmbutelierea berii a început în anul 1605.
Comercializarea berii
Comercializarea berii a început în anul 1200 D.C. în regiunile pe care se află Germania astăzi.
Gin
Ginul este o băutură alcoolică spirtoasă, aromată cu fructe de ienupăr. În afară de ienupăr poate avea arome de anason, scorţişoară, coajă de portocală sau lămâie, rădăcini şi seminţe de angelica, coriandru sau prune sălbatice. Concentraţia de alcool variază între 40-45%. Este utilizat, în special, ca ingredient de bază în diverse cocteiluri cum ar fi martini.
Sortimente:
-cel mai răspândit sortiment de gin este London dry gin. Aceste se obţine prin redistilarea alcoolului etilic după ce au fost adăugate plantele aromatice. Concentraţia se obţine adăugând apă demineralizată.
-Ginul olandez, numit şi jenever sau genever, este mult diferit de cel englezesc. Este distilat cu orz şi adesea îmbătrânit în contact cu lemnul, fiind asemănător whisky-ului. Are un conţinut mai mic de alcool decât London dry gin şi o aromă mai puternică.
-Ginul distilat a evoluat din jenever, Plymouth gin, mai puţin sec decât London dry gin şi Old Tom gin, cel mai dulce şi mai aromat. Ginul compus este obţinut din alcool etilic şi ienupăr, fără redistilare.
Sloe gin este un sortiment de gin îndulcit, obţinut prin infuzia fructelor de porumbar sau a prunelor.
Istoric
Ginul işi are originea în Olanda, în secolul XVII. Realizarea lui este adesea atribuită doctorului Franciscus Sylvius. Era vândut în farmacii şi utilizat în tratarea afecţiunilor renale şi gastrice, lumbago, calculilor şi gutei. S-a răspândit în Anglia după ce Wilhelm al III-lea de Orania a fost încoronat în urma Revoluţiei Glorioase. Ginul a devenit foarte popular în Anglia după ce guvernul a permis producţia de gin fără autorizaţie impunând, în acelaşi timp, taxe foarte mari băuturilor importate. Aceasta a creat o piaţă pentru alcool de proastă calitate, nepotrivit fabricării berii. Fiind foarte ieftin a devenit popular în rândul săracilor. Până în 1740 producţia de gin a crescut de şase ori mai mult decât cea de bere. Din 15 000 de localuri din Londra, mai mult de jumătate vindeau gin. Berea îşi menţinea, totuşi, reputaţia deoarece fermentaţia alcoolică era mai sigură decât apa contaminată. Ginul era, prin urmare, blamat pentru problemele medicale şi sociale pe care le cauza. Reputaţia celor două băuturi a fost descrisă de către William Hogarth în gravurile Beer Street şi Gin Lane.
Actul ginului din 1736 a impus taxe ridicate distribuitorilor şi a condus la revolte. Taxele au fost treptat reduse şi abolite în 1742. Actul ginului din 1751 a avut mai mult succes. El impunea distileriilor să vândă doar distribuitorilor autorizaţi şi a adus magazinele de gin sub jurisdicţia magistraţilor locali.
În Londra, la începutul secolului XVIII ginul era vândut pe piaţa neagră şi fabricat în distilerii neautorizate. Adeseori erau adaugate terebentină sau acid sulfuric. În Dicţionarul Webster din 1913 era afirmat fără alte comentarii că "Ginul comun este, de obicei, aromatizat cu terebentină".
În coloniile tropicale britanice ginul era utilizat pentru a masca gustul amar al chininei. Aceasta se folosea împotriva malariei dizolvată în apă carbonatată, formând apa tonică. Amestecul stă la baza ginului tonic, foarte popular în zilele noastre, deşi chinina nu mai este folosită impotriva malariei şi nici nu ar fi necesară majorităţii consumatorilor.
În perioada prohibiţiei ginul era foarte răspândit în SUA datorită metodei simple de producere.
Muzeul Naţional al Ginului este situat în Hasselt, Belgia.
Sortimente:
-cel mai răspândit sortiment de gin este London dry gin. Aceste se obţine prin redistilarea alcoolului etilic după ce au fost adăugate plantele aromatice. Concentraţia se obţine adăugând apă demineralizată.
-Ginul olandez, numit şi jenever sau genever, este mult diferit de cel englezesc. Este distilat cu orz şi adesea îmbătrânit în contact cu lemnul, fiind asemănător whisky-ului. Are un conţinut mai mic de alcool decât London dry gin şi o aromă mai puternică.
-Ginul distilat a evoluat din jenever, Plymouth gin, mai puţin sec decât London dry gin şi Old Tom gin, cel mai dulce şi mai aromat. Ginul compus este obţinut din alcool etilic şi ienupăr, fără redistilare.
Sloe gin este un sortiment de gin îndulcit, obţinut prin infuzia fructelor de porumbar sau a prunelor.
Istoric
Ginul işi are originea în Olanda, în secolul XVII. Realizarea lui este adesea atribuită doctorului Franciscus Sylvius. Era vândut în farmacii şi utilizat în tratarea afecţiunilor renale şi gastrice, lumbago, calculilor şi gutei. S-a răspândit în Anglia după ce Wilhelm al III-lea de Orania a fost încoronat în urma Revoluţiei Glorioase. Ginul a devenit foarte popular în Anglia după ce guvernul a permis producţia de gin fără autorizaţie impunând, în acelaşi timp, taxe foarte mari băuturilor importate. Aceasta a creat o piaţă pentru alcool de proastă calitate, nepotrivit fabricării berii. Fiind foarte ieftin a devenit popular în rândul săracilor. Până în 1740 producţia de gin a crescut de şase ori mai mult decât cea de bere. Din 15 000 de localuri din Londra, mai mult de jumătate vindeau gin. Berea îşi menţinea, totuşi, reputaţia deoarece fermentaţia alcoolică era mai sigură decât apa contaminată. Ginul era, prin urmare, blamat pentru problemele medicale şi sociale pe care le cauza. Reputaţia celor două băuturi a fost descrisă de către William Hogarth în gravurile Beer Street şi Gin Lane.
Actul ginului din 1736 a impus taxe ridicate distribuitorilor şi a condus la revolte. Taxele au fost treptat reduse şi abolite în 1742. Actul ginului din 1751 a avut mai mult succes. El impunea distileriilor să vândă doar distribuitorilor autorizaţi şi a adus magazinele de gin sub jurisdicţia magistraţilor locali.
În Londra, la începutul secolului XVIII ginul era vândut pe piaţa neagră şi fabricat în distilerii neautorizate. Adeseori erau adaugate terebentină sau acid sulfuric. În Dicţionarul Webster din 1913 era afirmat fără alte comentarii că "Ginul comun este, de obicei, aromatizat cu terebentină".
În coloniile tropicale britanice ginul era utilizat pentru a masca gustul amar al chininei. Aceasta se folosea împotriva malariei dizolvată în apă carbonatată, formând apa tonică. Amestecul stă la baza ginului tonic, foarte popular în zilele noastre, deşi chinina nu mai este folosită impotriva malariei şi nici nu ar fi necesară majorităţii consumatorilor.
În perioada prohibiţiei ginul era foarte răspândit în SUA datorită metodei simple de producere.
Muzeul Naţional al Ginului este situat în Hasselt, Belgia.
luni, 18 octombrie 2010
Palinca
Palinca (sau pălinca) este o băutură alcoolică tradiţională din Transilvania cu un conţinut ridicat de alcool (52% procentajul legal).
Palinca reprezintă 40% din consumul de băuturi spirtoase în România şi 75% din exportul de acestea.
În 2002, Ungaria a solicitat Uniunii Europene înregistrarea mărcii Palinka ca băutură naţională, astfel putând să fie produsă exclusiv în Ungaria, dar această cerere a fost respinsă.
Principala caracteristică a pălincii este faptul că se obţine în urma unui proces de dublă distilare, ceea ce îi conferă tăria specifică.
Palinca reprezintă 40% din consumul de băuturi spirtoase în România şi 75% din exportul de acestea.
În 2002, Ungaria a solicitat Uniunii Europene înregistrarea mărcii Palinka ca băutură naţională, astfel putând să fie produsă exclusiv în Ungaria, dar această cerere a fost respinsă.
Principala caracteristică a pălincii este faptul că se obţine în urma unui proces de dublă distilare, ceea ce îi conferă tăria specifică.
Rachiu
Rachiu e numele dat diferitelor băuturi alcoolice obţinute prin distilarea sucurilor rezultate din fermentarea fructelor sau a cerealelor, sau chiar prin distilarea vinului. Ţuica şi palinca, la fel ca şi whiskyul, ginul, coniacul sau vodca fac toate parte din categoria rachiurilor. Dat fiind că sunt produse prin distilare, aceste băuturi au un conţinut de alcool - şi deci o tărie - mai mare decât vinurile.
Tuica / palinca
Țuica este o băutură alcoolică tradiţională românească obţinută prin fermentarea şi distilarea în special a prunelor, dar uneori şi a altor fructe înrudite (caise, cireşe, corcoduşe, piersici, vişine, zarzăre). Instalaţia utilizată în procesul de distilare este un alambic numit şi cazan de ţuică.
Alte băuturi alcoolice obţinute din fructe sau alte produse vegetale sunt numite rachiuri, şamd. (vezi legislaţia şi standardele referitoare la băuturile alcoolice, de ex. Legea 67-1997, O. G. 34-2000, etc.)
Numele Pălincă nu este de origine românească, provenind din slovacă, la fel ca şi numele unguresc pálinka.
Alte băuturi alcoolice obţinute din fructe sau alte produse vegetale sunt numite rachiuri, şamd. (vezi legislaţia şi standardele referitoare la băuturile alcoolice, de ex. Legea 67-1997, O. G. 34-2000, etc.)
Numele Pălincă nu este de origine românească, provenind din slovacă, la fel ca şi numele unguresc pálinka.
duminică, 17 octombrie 2010
Despre vinuri
Despre vinuri...
Pentru a aprecia calitatile unui vin este mai mult decat necesar a se realiza o degustare in incaperi special amenajate, la temperaturi de 18-20°C. Nivelurile temperaturii recomandate pentru degustare sunt obligatorii deoarece temperaturile prea scazute fac ca acesta sa-si piarda din aroma si gust , iar temperaturile prea ridicate fac ca vinul sa devina plat.
Destuparea sticlei se va face atunci cand vinul este linistit avand grija sa nu se distruga dopul sau bucati din el sa cada in sticla, dupa care poate fi servit.
Degustarea incepe mai intai cu vinurile tinere albe si seci, apoi vinurile albe demiseci, demidulci, dupa care vinurile rosii in aceiasi ordine, apoi vinurile albe si rosii dulci, iar in final vinurile invechite.
Pentru degustare se folosesc pahare din sticla cu picior, cu cupa transparenta fara incrustatii, avand forma alungita si usor ingustata spre buza.
Sortimentul viticol al Romaniei
Romania este una din marile tari viticole ale lumii. Ea detine in prezent o suprafata de 243.000 ha vie (242.000 ha vii perod, la care se adauga 1000 ha vii tinere).Plantatiile pentru struguri de vin ocupa 82% din suprafata viticola totala, iar productia de vinuri se situeaza la nivelul ...a 5- 6 milioane hl anual.Dezvoltarea viticulturii se datoreste conditiilor foarte prielnice pe care vita de vie le gaseste pe tot cuprinsul tarii, mai ales in zona colinara din rasaritul si sudul lantului carpatic, din Transilvania, din Dobrogea si din partea de vest a tarii.Clima, solul si expozitia constituite, pe teritoriul Romaniei, factori determinanti ai reusitei culturii vitei de vie si ai calitatii vinurilor.Clima dealurilor noastre, favorabila pentru viticultura, este asigurata de resursele heliotermice bogate din perioada devegetatie a vitei de vie (lunile aprilie - octombrie), care cresc din nordul spre sudul tarii, de toamnele lungi si insorite, de lipsa precipitatiilor in exces, mai ales in lunile de vara si toamna si, in general, de absenta oricaror excese climatice care ar putea crea probleme in realizarea calitatii vinurilor.O importanta premisa a calitatii si originalitatii vinurilor romanesti este cea a soiurilor care stau la baza producerii lor,asociate in sortimente potrivit vocatiei fiecarei podgorii.Din sortimentul viticol al Romaniei fac parte cateva soiuri autohtone valoroase, pastrate in cultura si dupa invazia filoxerei, precum si o serie de soiuri straine, cu aptitudini oenologice recunoscute.Din prima grupa se disting, prin importanta, urmatoarele soiuri de struguri:
- pentru. vinuri albe: Grasa de Cotnari, Feteasca alba, Feteasca regala, Galbena de Odobesti;
- pentru vinuri rosii: Babeasca neagra, Feteasca neagra;
- pentru vinuri aromate: Tamaioasa romaneasca, Busuioaca de Bohotin.
Din grupa soiurilor de provenienta straina fac parte:
- pentru vinuri albe: Riesling Italian, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Traminer roz, Aligote;
- pentru vinuri rosii: Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Burgund mare;
- pentru vinuri aromate: Muscat Ottonel.
Sortimentul pentru vinurile albe este dominat de 3 soiuri, doua autohtone si unul de origine straina: Feteasca alba,Feteasca regala si Riesling Italian.Dintre soiurile pentru vinuri rosii, cea mai mare extindere revine soiurilor Cabernet Sauvignon si Merlot.Datorita conditiilor de clima, sol si sortiment, care difera chiar si pe areale restranse, in Romania se produce o gama larga de vinuri si bauturi pe baza de must si vin. Sunt astfel prezente in sortimentul romanesc vinurile albe seci (cuzahar de cel mult 4 g/l), demiseci (zahar cuprins intre 4 si 12 g/1), demidulci (zahar intre 12 si 50 g/1) si dulci (zahar peste 50 g/l), vinurile rosii (in general seci), vinurile aromate, realizate in mod obisnuit ca vinuri demidulci si dulci.In functie de soi, podgorie si an de recolta, vinurile se incadreaza in categoria celor de consum curent (cu tarie alcoolicade 8 -10,5°) si a celor de calitate superioara (tarie alcoolica peste 10,5°). Unele vinuri de inalta calitate care se disting prin insusirile lor de originalitate imprimate de locul de producere, de soiuri, de metodele de cultura si de procedeele de vinificare se incadreaza in categoria vinurilor cu denumire de origine controlata (DOC).Gama vinurilor si bauturilor pe baza de must si vin produse in Romania se completeaza cu vinurile spumante (produse prin procedeul traditional de fermentare in butelii), cu vinurile spumoase (impregnate cu bioxid de carbon), cu vinurile aromatizate (mai ales vermuturi), precum si cu bauturile alcoolice de tip Brandy (denumite ,,vinarsuri") obtinute prin invechirea distilatelor de vin in butoaie de stejar.Intrucat sortimentul viticol constituie un factor de baza al calitatii si diversitatii vinurilor romanesti, vom face referiri la principalele soiuri de struguri cultivate si la vinurile pe care acestea le produc.
Feteasca alba este un vechi soi romanesc, prezent de foarte mult timp in cultura si bine adaptat conditiilor de clima din podgoriile tarii noastre. Se crede ca a fost obtinut prin selectie populara din soiul Feteasca neagra. Este soiul care detine in viticultura romaneasca cele mai mari suprafete (peste 23.000 hectare). Datorita valorii sale, se cultiva in majoritatea podgoriilor, mai ales incele din Moldova si Transilvania. Produce vinuri seci sau demiseci, cu continut echilibrat in alcool (tarie 11,5 - 12°) si aciditate, caracterizate prin mare finete. La Cotnari, din soiul Feteasca alba se obtin, in anii favorabili, vinuri demidulci si dulci naturale prin vinificare separata sau intr-un sortiment devenit traditional. Este bine apreciata calitatea vinurilor de Feteasca alba obtinute in podgoria Tarnave (la Blaj, Jidvei, Medias), precum si in podgoriileAlba, Aiud, Lechinta, Iasi, etc.
Feteasca regala creatie relativ recenta, soiul a fost obtinut in comuna Danes (jud. Mures) intre cele doua razboaie mondiale, probabil ca rezultat al incrucisarii naturale a soiurilor Feteasca alba si Grasa. S-a impus rapid datorita valoroaselor sale insusiri si se bucura in prezent de o larga raspandire in plantatii, intalnindu-se in aproape toate podgoriile. Vinurile se incadreaza in mod obisnuit in grupa celor de calitate superioara, uneori si in categoria celor de consum curent. Ele au o tarie alcoolica de 10,5 - 11,5°, sunt seci, se caracterizeaza prin prospetime,vioiciune data de o aciditate mai ridicata, aroma specifica foarte placuta. 0 calitate deosebita o prezinta vinurile de Feteasca regala produse in podgoria Tarnave, in general inTransilvania.
Riesling Italian cu origine incerta, soiul a patruns in plantatiile din Romania inaintea invaziei filoxerice. El beneficiaza in prezent de o larga raspandire (ocupa peste 20.000 hectare), intalnindu-se in podgoriile din Transilvania, in cele din Moldova (cu exceptia zonei nordice), in Muntenia siOltenia. Produce vinuri seci cu tarie alcoolica de 11 -12°, pline, ferme, echilibrate gustativ, cu buchet care evolueaza bine prin invechire la sticla.
Grasa de Cotnari face parte din vechiul sortiment al podgoriei Cotnari, unde se cultiva de peste sapte secole.Se pare ca are o origine comuna cu soiul Furmint care sta la baza producerii vinurilor deTokay. Vinurile de Grasa fac de multa vreme faima podgoriei Cotnari si se plaseaza in varful ierarhiei vinurilor romanesti. Ele se obtin in anii favorabili din struguri culesi la stafidirea boabelor,atacati de mucegai nobil (ciuperca Botrytis cinerea), cu continut ridicat in zaharuri(peste 240 g/l). Strugurii se vinifica separat sau in amestec cu alte trei soiuri (Feteasca alba,Tamaioasa romaneasca si Francusa), producand vinuri demidulci sau dulci specifice podgoriei. Vinurile de Grasa de Cotnari sunt impresionante prin calitatea lor, au o tariealcoolica de 12 -12,5°, un continut ridicat in zahar, o culoare galben-aurie cu tenta verzuie,insusiri specifice de aroma, buchet generos care capata nuante complexe prin invechire.
Sauvignon blanc introdus in Romania in perioada postfiloxerica, soiul detine un loc de frunte in sortimentul pentru vinuri de calitate superioara, ocupand o suprafata de aproximativ 6.000 hectare. Se cultiva in Transilvania (Tarnave, Alba si Aiud), in Muntenia (Dealu Mare, Stefanesti-Arges) siOltenia (Dragasani, Dealurile Craiovei, Severin, Plaiurile Drancei), precum si in Dobrogea(Murfatlar). Produce vinuri seci sau demiseci fine, cu aroma pregnanta de soi, cu tarie alcoolica de 11,5 - 12°. Vinuri de Sauvignon de o calitate remarcabila, dulci si demidulci, se obtin la Murfatlar si la Dragasani.
Pinot gris aparut in Romania in perioada urmatoare invaziei filoxerice, soiul se cultiva in prezent pe osuprafata de cca 3.200 hectare. A fost introdus mai ales in podgoria Murfatlar, in Dealu Mare si in podgoriile Transilvaniei (Tarnave, Aiud, Alba). Are insusirea de a acumula cantitati mari de zaharuri in procesul de maturare a strugurilor. Vinurile, de tip sec sau demisec, uneori demidulci, au o tarie alcoolica de 11,5 -12,5°, sunt pline,robuste,echilibrate, cu personalitate imprimata de o aroma specifica de soi care evolueaza intr-un buchet valoros prin invechire.La Murfatlar se produc vinuri de Pinot gris dulci, de desert, de o calitate exceptionala.
Chardonnay de origine franceza, soiul a patruns in sortimentul romanesc in perioada postfiloxerica. Se cultiva cu cele mai bune rezultate pe solurile calcaroase din podgoria Murfatlar, dar merita sa fie extins in mai multe regiuni, mai ales in Muntenia si Oltenia. Se bucura de o foarte buna apreciere vinurile seci de Chardonnay, caracterizate prin finete si aroma discreta. In conditiile speciale ale podgoriei Murfatlar, din soiul Chardonnay se obtin vinuri demidulci si dulci cu insusiri complexe de aroma si buchet, ce evolueaza bine prin invechire la sticle.
Cabernet Sauvignon originar din Franta, soiul este in prezent bine fixat in sortimentul tarii noastre, bucurandu-se de apreciere intrucat produce vinuri rosii de cea mai inalta calitate. Detine in prezent o suprafata de cca 11.500 hectare, intalneste conditii bune de cultura in arealele viticole cu climat mai calduros din jumatatea de sud a tarii, in mod deosebit in cateva podgorii din Muntenia si Oltenia (Dealu Mare, Samburesti, Dealurile Craiovei, Severin, Plaiurile Drancei),din partea de vest a tarii (Minis, Recas) si din Dobrogea (Murfatlar, Istria-Babadag, Tulcea).Vinurile de Cabernet Sauvignon au o calitate impunatoare, impresionand prin culoarea lor rosie-intensa, prin extractivitate, vigoare, buchet bine dezvoltat prin invechire. Ele sunt seci,iar taria lor alcoolica se situeaza intre 12 -12,5°. Ating apogeul calitativ dupa o maturare lavas de aproximativ 2 ani, urmata de invechire la sticla de cel putin 6 luni.Pinot noir se cultiva in aceleasi areale cu Cabernet Sauvignon. Produce vinuri cu tarie alcoolica in jurula 12°, de culoare rosie-caramizie, catifelate, rotunde si fructuoase.
Merlot alaturi de Cabernet Sauvignon si Pinot noir, soiul Merlot este inclus in sortimentul pentru vinuri rosii al podgoriilor din sudul tarii (Muntenia, Oltenia, Banat, Dobrogea) si se cultiva, de asemenea, in cateva areale din jumatatea sudica a Moldovei (judetele Vrancea, Galati siVaslui). Vinurile de Merlot, seci, cu tarie alcoolica intre 12 - 12,5°, se caracterizeaza prin culoare rosie-intensa, extractivitate, fermitate si buchet care evolueaza prin invechire.
Feteasca neagra soiul face parte din vechiul sortiment al Romaniei. Se cultiva in cateva areale viticole dinpartea centrala si de sud a Moldovei (judetele Vrancea, Galati, Vaslui), precum si in podgoriile Dealu Mare si Stefanesti-Arges din Muntenia. Vinuri de Feteasca neagra de ocalitate remarcabila se obtin in centrele viticole Valea Calugareasca, Urlati, Tohani si Cotesti.Ele sunt seci sau usor demiseci, au o tarie alcoolica de 12 -12,5°, prezinta o culoare rosie intensa cu nuante rubinii, o aroma specifica, complexa si originala care aminteste de cea a coacazului negru (cassis), sunt in acelasi timp robuste si catifelate, castiga evident prin invechire.
Babeasca neagra vechi soi autohton raspandit in prezent in plantatiile viticole din sudul Moldovei, in podgoriile Odobesti, Cotesti, Panciu, precum si in judetele Galati si Vrancea. Vinurile de Babeasca neagra fac in general parte din categoria celor de consum curent, avand o tarie alcoolica de10 -11°. Ele au o culoare rosie-vie cu nuante stralucitoare, sunt lejere si fructuoase, prezinta o buna aciditate. De o solida reputatie se bucura vinul de Babeasca neagra produs in podgoria Nicoresti din Moldova, care se incadreaza in categoria vinurilor cu denumire de origine.
Tamaioasa romaneasca se cultiva de foarte mult timp in tara noastra, ceea ce justifica incadrarea sa in grupa soiurilor autohtone. Inaintea invaziei filoxerice se intalnea mai ales in podgoria Dragasani (de unde si numele de Tamaioasa de Dragasani) si la Cotnari (unde se cultiva sub numele de Busuioacade Moldova). Este un foarte valoros soi pentru vinuri aromate. Pretinde conditii speciale de clima si sol, pe care le intalneste in cateva podgorii din zona subcarpatilor meridionali, si anume in Dealu Mare, Stefanesti-Arges, Dragasani si in unele areale din zona colinara a judetelor Dolj si Mehedinti (Oltenia). Face, de asemenea, parte din sortimentul podgoriei Cotnari, participand la realizarea vinului - sortiment de calitate exceptionala care se produce aici.Vinurile de Tamaioasa romaneasca sunt vinuri dulci sau demidulci naturale, au o tarie alcoolica de 12 -12,5° si o nuanta impunatoare, de mare originalitate, conferita de culoarealor galben-aurie, de insusiri complexe de aroma care amintesc de florile de camp si mierea de albine, de gustul lor persistent, bogat, in care alcoolul, zaharul si aciditatea se armonizeaza in cel mai fericit mod. O faima deosebita o are vinul de Tamaioasa romaneasca obtinut la Pietroasa (podgoria Dealu Mare) din struguri cu continut ridicat in zahar (peste 240g/l), culesi tarziu, la stafidirea boabelor.
Muscat Ottonel soi de origine franceza, care a patruns in plantatiile noastre inaintea invaziei filoxerice. In prezent este extins in cultura pe o suprafata de peste 8.000 hectare, stand la baza producerii unor vinuri aromate bine apreciate. Vinuri foarte bune de Muscat Ottonel, demidulci saudulci, se obtin in podgoriile Transilvaniei (Tarnave, Alba, Aiud etc.), in conditiile unui climat mai racoros care este favorabil conservarii aromelor.Aceste vinuri au o tarie alcoolica de 11,5 -12°, un continut in zahar de obicei mai mare de 20- 25 g/l, se caracterizeaza printr-o culoare galben-pai, aroma tipica de muscat careevolueaza prin invechire de scurta durata intr-un buchet foarte complex, prin gust fin sidelicat. Vinuri valoroase de Muscat-Ottonel, mai bogate si mai dulci, se produc in Dobrogea,in podgoria Murfatlar.
Lista soiurilor de struguri prezentate este departe de a fi completa. Lipsesc in primul rand din ea cateva soiuri romanesti, cu importanta locala si extindere mai limitata, dintre care amintim Galbena de Odobesti si Plavaie, cultivate in podgoriile Vrancei, Zghihara de Husi, Mustoasa de Maderat, Francusa, Busuioaca de Bohotin s.a.Lipsesc, de asemenea, cateva soiuri introduse mai de curand in sortiment, asa cum ar fi soiul pentru vinuri rosii Burgund mare, care-si afirma buna sa comportare in conditiile noastre.Ne vom intalni cu unele din ele in plimbarea pe care o vom face in podgorii. Toate isi aduc pretiosul lor aport la diversificarea sortimentului de vinuri si asigura, totodata, caracterul de originalitate al productiei noastre viticole.
Sursa bibliografica: Vinurile Romaniei, 1996, Mihai Macici
Pentru a aprecia calitatile unui vin este mai mult decat necesar a se realiza o degustare in incaperi special amenajate, la temperaturi de 18-20°C. Nivelurile temperaturii recomandate pentru degustare sunt obligatorii deoarece temperaturile prea scazute fac ca acesta sa-si piarda din aroma si gust , iar temperaturile prea ridicate fac ca vinul sa devina plat.
Destuparea sticlei se va face atunci cand vinul este linistit avand grija sa nu se distruga dopul sau bucati din el sa cada in sticla, dupa care poate fi servit.
Degustarea incepe mai intai cu vinurile tinere albe si seci, apoi vinurile albe demiseci, demidulci, dupa care vinurile rosii in aceiasi ordine, apoi vinurile albe si rosii dulci, iar in final vinurile invechite.
Pentru degustare se folosesc pahare din sticla cu picior, cu cupa transparenta fara incrustatii, avand forma alungita si usor ingustata spre buza.
Sortimentul viticol al Romaniei
Romania este una din marile tari viticole ale lumii. Ea detine in prezent o suprafata de 243.000 ha vie (242.000 ha vii perod, la care se adauga 1000 ha vii tinere).Plantatiile pentru struguri de vin ocupa 82% din suprafata viticola totala, iar productia de vinuri se situeaza la nivelul ...a 5- 6 milioane hl anual.Dezvoltarea viticulturii se datoreste conditiilor foarte prielnice pe care vita de vie le gaseste pe tot cuprinsul tarii, mai ales in zona colinara din rasaritul si sudul lantului carpatic, din Transilvania, din Dobrogea si din partea de vest a tarii.Clima, solul si expozitia constituite, pe teritoriul Romaniei, factori determinanti ai reusitei culturii vitei de vie si ai calitatii vinurilor.Clima dealurilor noastre, favorabila pentru viticultura, este asigurata de resursele heliotermice bogate din perioada devegetatie a vitei de vie (lunile aprilie - octombrie), care cresc din nordul spre sudul tarii, de toamnele lungi si insorite, de lipsa precipitatiilor in exces, mai ales in lunile de vara si toamna si, in general, de absenta oricaror excese climatice care ar putea crea probleme in realizarea calitatii vinurilor.O importanta premisa a calitatii si originalitatii vinurilor romanesti este cea a soiurilor care stau la baza producerii lor,asociate in sortimente potrivit vocatiei fiecarei podgorii.Din sortimentul viticol al Romaniei fac parte cateva soiuri autohtone valoroase, pastrate in cultura si dupa invazia filoxerei, precum si o serie de soiuri straine, cu aptitudini oenologice recunoscute.Din prima grupa se disting, prin importanta, urmatoarele soiuri de struguri:
- pentru. vinuri albe: Grasa de Cotnari, Feteasca alba, Feteasca regala, Galbena de Odobesti;
- pentru vinuri rosii: Babeasca neagra, Feteasca neagra;
- pentru vinuri aromate: Tamaioasa romaneasca, Busuioaca de Bohotin.
Din grupa soiurilor de provenienta straina fac parte:
- pentru vinuri albe: Riesling Italian, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Traminer roz, Aligote;
- pentru vinuri rosii: Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Burgund mare;
- pentru vinuri aromate: Muscat Ottonel.
Sortimentul pentru vinurile albe este dominat de 3 soiuri, doua autohtone si unul de origine straina: Feteasca alba,Feteasca regala si Riesling Italian.Dintre soiurile pentru vinuri rosii, cea mai mare extindere revine soiurilor Cabernet Sauvignon si Merlot.Datorita conditiilor de clima, sol si sortiment, care difera chiar si pe areale restranse, in Romania se produce o gama larga de vinuri si bauturi pe baza de must si vin. Sunt astfel prezente in sortimentul romanesc vinurile albe seci (cuzahar de cel mult 4 g/l), demiseci (zahar cuprins intre 4 si 12 g/1), demidulci (zahar intre 12 si 50 g/1) si dulci (zahar peste 50 g/l), vinurile rosii (in general seci), vinurile aromate, realizate in mod obisnuit ca vinuri demidulci si dulci.In functie de soi, podgorie si an de recolta, vinurile se incadreaza in categoria celor de consum curent (cu tarie alcoolicade 8 -10,5°) si a celor de calitate superioara (tarie alcoolica peste 10,5°). Unele vinuri de inalta calitate care se disting prin insusirile lor de originalitate imprimate de locul de producere, de soiuri, de metodele de cultura si de procedeele de vinificare se incadreaza in categoria vinurilor cu denumire de origine controlata (DOC).Gama vinurilor si bauturilor pe baza de must si vin produse in Romania se completeaza cu vinurile spumante (produse prin procedeul traditional de fermentare in butelii), cu vinurile spumoase (impregnate cu bioxid de carbon), cu vinurile aromatizate (mai ales vermuturi), precum si cu bauturile alcoolice de tip Brandy (denumite ,,vinarsuri") obtinute prin invechirea distilatelor de vin in butoaie de stejar.Intrucat sortimentul viticol constituie un factor de baza al calitatii si diversitatii vinurilor romanesti, vom face referiri la principalele soiuri de struguri cultivate si la vinurile pe care acestea le produc.
Feteasca alba este un vechi soi romanesc, prezent de foarte mult timp in cultura si bine adaptat conditiilor de clima din podgoriile tarii noastre. Se crede ca a fost obtinut prin selectie populara din soiul Feteasca neagra. Este soiul care detine in viticultura romaneasca cele mai mari suprafete (peste 23.000 hectare). Datorita valorii sale, se cultiva in majoritatea podgoriilor, mai ales incele din Moldova si Transilvania. Produce vinuri seci sau demiseci, cu continut echilibrat in alcool (tarie 11,5 - 12°) si aciditate, caracterizate prin mare finete. La Cotnari, din soiul Feteasca alba se obtin, in anii favorabili, vinuri demidulci si dulci naturale prin vinificare separata sau intr-un sortiment devenit traditional. Este bine apreciata calitatea vinurilor de Feteasca alba obtinute in podgoria Tarnave (la Blaj, Jidvei, Medias), precum si in podgoriileAlba, Aiud, Lechinta, Iasi, etc.
Feteasca regala creatie relativ recenta, soiul a fost obtinut in comuna Danes (jud. Mures) intre cele doua razboaie mondiale, probabil ca rezultat al incrucisarii naturale a soiurilor Feteasca alba si Grasa. S-a impus rapid datorita valoroaselor sale insusiri si se bucura in prezent de o larga raspandire in plantatii, intalnindu-se in aproape toate podgoriile. Vinurile se incadreaza in mod obisnuit in grupa celor de calitate superioara, uneori si in categoria celor de consum curent. Ele au o tarie alcoolica de 10,5 - 11,5°, sunt seci, se caracterizeaza prin prospetime,vioiciune data de o aciditate mai ridicata, aroma specifica foarte placuta. 0 calitate deosebita o prezinta vinurile de Feteasca regala produse in podgoria Tarnave, in general inTransilvania.
Riesling Italian cu origine incerta, soiul a patruns in plantatiile din Romania inaintea invaziei filoxerice. El beneficiaza in prezent de o larga raspandire (ocupa peste 20.000 hectare), intalnindu-se in podgoriile din Transilvania, in cele din Moldova (cu exceptia zonei nordice), in Muntenia siOltenia. Produce vinuri seci cu tarie alcoolica de 11 -12°, pline, ferme, echilibrate gustativ, cu buchet care evolueaza bine prin invechire la sticla.
Grasa de Cotnari face parte din vechiul sortiment al podgoriei Cotnari, unde se cultiva de peste sapte secole.Se pare ca are o origine comuna cu soiul Furmint care sta la baza producerii vinurilor deTokay. Vinurile de Grasa fac de multa vreme faima podgoriei Cotnari si se plaseaza in varful ierarhiei vinurilor romanesti. Ele se obtin in anii favorabili din struguri culesi la stafidirea boabelor,atacati de mucegai nobil (ciuperca Botrytis cinerea), cu continut ridicat in zaharuri(peste 240 g/l). Strugurii se vinifica separat sau in amestec cu alte trei soiuri (Feteasca alba,Tamaioasa romaneasca si Francusa), producand vinuri demidulci sau dulci specifice podgoriei. Vinurile de Grasa de Cotnari sunt impresionante prin calitatea lor, au o tariealcoolica de 12 -12,5°, un continut ridicat in zahar, o culoare galben-aurie cu tenta verzuie,insusiri specifice de aroma, buchet generos care capata nuante complexe prin invechire.
Sauvignon blanc introdus in Romania in perioada postfiloxerica, soiul detine un loc de frunte in sortimentul pentru vinuri de calitate superioara, ocupand o suprafata de aproximativ 6.000 hectare. Se cultiva in Transilvania (Tarnave, Alba si Aiud), in Muntenia (Dealu Mare, Stefanesti-Arges) siOltenia (Dragasani, Dealurile Craiovei, Severin, Plaiurile Drancei), precum si in Dobrogea(Murfatlar). Produce vinuri seci sau demiseci fine, cu aroma pregnanta de soi, cu tarie alcoolica de 11,5 - 12°. Vinuri de Sauvignon de o calitate remarcabila, dulci si demidulci, se obtin la Murfatlar si la Dragasani.
Pinot gris aparut in Romania in perioada urmatoare invaziei filoxerice, soiul se cultiva in prezent pe osuprafata de cca 3.200 hectare. A fost introdus mai ales in podgoria Murfatlar, in Dealu Mare si in podgoriile Transilvaniei (Tarnave, Aiud, Alba). Are insusirea de a acumula cantitati mari de zaharuri in procesul de maturare a strugurilor. Vinurile, de tip sec sau demisec, uneori demidulci, au o tarie alcoolica de 11,5 -12,5°, sunt pline,robuste,echilibrate, cu personalitate imprimata de o aroma specifica de soi care evolueaza intr-un buchet valoros prin invechire.La Murfatlar se produc vinuri de Pinot gris dulci, de desert, de o calitate exceptionala.
Chardonnay de origine franceza, soiul a patruns in sortimentul romanesc in perioada postfiloxerica. Se cultiva cu cele mai bune rezultate pe solurile calcaroase din podgoria Murfatlar, dar merita sa fie extins in mai multe regiuni, mai ales in Muntenia si Oltenia. Se bucura de o foarte buna apreciere vinurile seci de Chardonnay, caracterizate prin finete si aroma discreta. In conditiile speciale ale podgoriei Murfatlar, din soiul Chardonnay se obtin vinuri demidulci si dulci cu insusiri complexe de aroma si buchet, ce evolueaza bine prin invechire la sticle.
Cabernet Sauvignon originar din Franta, soiul este in prezent bine fixat in sortimentul tarii noastre, bucurandu-se de apreciere intrucat produce vinuri rosii de cea mai inalta calitate. Detine in prezent o suprafata de cca 11.500 hectare, intalneste conditii bune de cultura in arealele viticole cu climat mai calduros din jumatatea de sud a tarii, in mod deosebit in cateva podgorii din Muntenia si Oltenia (Dealu Mare, Samburesti, Dealurile Craiovei, Severin, Plaiurile Drancei),din partea de vest a tarii (Minis, Recas) si din Dobrogea (Murfatlar, Istria-Babadag, Tulcea).Vinurile de Cabernet Sauvignon au o calitate impunatoare, impresionand prin culoarea lor rosie-intensa, prin extractivitate, vigoare, buchet bine dezvoltat prin invechire. Ele sunt seci,iar taria lor alcoolica se situeaza intre 12 -12,5°. Ating apogeul calitativ dupa o maturare lavas de aproximativ 2 ani, urmata de invechire la sticla de cel putin 6 luni.Pinot noir se cultiva in aceleasi areale cu Cabernet Sauvignon. Produce vinuri cu tarie alcoolica in jurula 12°, de culoare rosie-caramizie, catifelate, rotunde si fructuoase.
Merlot alaturi de Cabernet Sauvignon si Pinot noir, soiul Merlot este inclus in sortimentul pentru vinuri rosii al podgoriilor din sudul tarii (Muntenia, Oltenia, Banat, Dobrogea) si se cultiva, de asemenea, in cateva areale din jumatatea sudica a Moldovei (judetele Vrancea, Galati siVaslui). Vinurile de Merlot, seci, cu tarie alcoolica intre 12 - 12,5°, se caracterizeaza prin culoare rosie-intensa, extractivitate, fermitate si buchet care evolueaza prin invechire.
Feteasca neagra soiul face parte din vechiul sortiment al Romaniei. Se cultiva in cateva areale viticole dinpartea centrala si de sud a Moldovei (judetele Vrancea, Galati, Vaslui), precum si in podgoriile Dealu Mare si Stefanesti-Arges din Muntenia. Vinuri de Feteasca neagra de ocalitate remarcabila se obtin in centrele viticole Valea Calugareasca, Urlati, Tohani si Cotesti.Ele sunt seci sau usor demiseci, au o tarie alcoolica de 12 -12,5°, prezinta o culoare rosie intensa cu nuante rubinii, o aroma specifica, complexa si originala care aminteste de cea a coacazului negru (cassis), sunt in acelasi timp robuste si catifelate, castiga evident prin invechire.
Babeasca neagra vechi soi autohton raspandit in prezent in plantatiile viticole din sudul Moldovei, in podgoriile Odobesti, Cotesti, Panciu, precum si in judetele Galati si Vrancea. Vinurile de Babeasca neagra fac in general parte din categoria celor de consum curent, avand o tarie alcoolica de10 -11°. Ele au o culoare rosie-vie cu nuante stralucitoare, sunt lejere si fructuoase, prezinta o buna aciditate. De o solida reputatie se bucura vinul de Babeasca neagra produs in podgoria Nicoresti din Moldova, care se incadreaza in categoria vinurilor cu denumire de origine.
Tamaioasa romaneasca se cultiva de foarte mult timp in tara noastra, ceea ce justifica incadrarea sa in grupa soiurilor autohtone. Inaintea invaziei filoxerice se intalnea mai ales in podgoria Dragasani (de unde si numele de Tamaioasa de Dragasani) si la Cotnari (unde se cultiva sub numele de Busuioacade Moldova). Este un foarte valoros soi pentru vinuri aromate. Pretinde conditii speciale de clima si sol, pe care le intalneste in cateva podgorii din zona subcarpatilor meridionali, si anume in Dealu Mare, Stefanesti-Arges, Dragasani si in unele areale din zona colinara a judetelor Dolj si Mehedinti (Oltenia). Face, de asemenea, parte din sortimentul podgoriei Cotnari, participand la realizarea vinului - sortiment de calitate exceptionala care se produce aici.Vinurile de Tamaioasa romaneasca sunt vinuri dulci sau demidulci naturale, au o tarie alcoolica de 12 -12,5° si o nuanta impunatoare, de mare originalitate, conferita de culoarealor galben-aurie, de insusiri complexe de aroma care amintesc de florile de camp si mierea de albine, de gustul lor persistent, bogat, in care alcoolul, zaharul si aciditatea se armonizeaza in cel mai fericit mod. O faima deosebita o are vinul de Tamaioasa romaneasca obtinut la Pietroasa (podgoria Dealu Mare) din struguri cu continut ridicat in zahar (peste 240g/l), culesi tarziu, la stafidirea boabelor.
Muscat Ottonel soi de origine franceza, care a patruns in plantatiile noastre inaintea invaziei filoxerice. In prezent este extins in cultura pe o suprafata de peste 8.000 hectare, stand la baza producerii unor vinuri aromate bine apreciate. Vinuri foarte bune de Muscat Ottonel, demidulci saudulci, se obtin in podgoriile Transilvaniei (Tarnave, Alba, Aiud etc.), in conditiile unui climat mai racoros care este favorabil conservarii aromelor.Aceste vinuri au o tarie alcoolica de 11,5 -12°, un continut in zahar de obicei mai mare de 20- 25 g/l, se caracterizeaza printr-o culoare galben-pai, aroma tipica de muscat careevolueaza prin invechire de scurta durata intr-un buchet foarte complex, prin gust fin sidelicat. Vinuri valoroase de Muscat-Ottonel, mai bogate si mai dulci, se produc in Dobrogea,in podgoria Murfatlar.
Lista soiurilor de struguri prezentate este departe de a fi completa. Lipsesc in primul rand din ea cateva soiuri romanesti, cu importanta locala si extindere mai limitata, dintre care amintim Galbena de Odobesti si Plavaie, cultivate in podgoriile Vrancei, Zghihara de Husi, Mustoasa de Maderat, Francusa, Busuioaca de Bohotin s.a.Lipsesc, de asemenea, cateva soiuri introduse mai de curand in sortiment, asa cum ar fi soiul pentru vinuri rosii Burgund mare, care-si afirma buna sa comportare in conditiile noastre.Ne vom intalni cu unele din ele in plimbarea pe care o vom face in podgorii. Toate isi aduc pretiosul lor aport la diversificarea sortimentului de vinuri si asigura, totodata, caracterul de originalitate al productiei noastre viticole.
Sursa bibliografica: Vinurile Romaniei, 1996, Mihai Macici
Vermutul
Vermutul este o băutură alcoolică, asemănătoare cu vinul, la care se mai adaugă alcool, dar care se deosebeşte de acesta prin faptul că este aromat cu un amestec de pelin şi alte ierburi sau condimente. Primul care a folosit cuvântul vermut ca denumire comercială este Antonio Benedetto Carpano, din Torino, Italia, în 1786. El s-a inspirat din reţeta germanilor pentru vinul pelin, în limba germană pelinul şi vinul pelin numindu-se "Wermut".
Sortimente:
Există trei sortimente de vermut, de la cel mai sec la cel mai dulce: extra sec, bianco/alb, rosso/roşu. Vermutul roşu este servit fie ca aperitiv, răcit şi nediluat cu alte băuturi, sau ca ingredient de bază în cocteiluri de tip Manhattan. Vermutul alb este de obicei sec şi se poate bea ca aperitiv simplu, dar mult mai mult se foloseşte în cocteilurile de tip Martini, alături de gin sau votcă. Vermuturile roşii mai sunt numite vermuturi italiene, iar cele albe vermuturi franţuzeşti, deşi această denumire nu respectă realitatea.
În funcţie de sortiment, diferă şi concentraţia de alcool şi zahăr a băuturii. Astfel, vermutul vermutul rosso au o concentraţie de alcool de 16-17° şi un conţinut de zahăr de 16-18%. Vermutul bianco are o concentraţie alcoolică de 17° şi un conţinut de zahăr de 16-18%. Vermutul extra sec are alcool în concentraţie de 18-19° şi un conţinut de zahăr nu mai mare de 3,5%[1].
Punt e mes
Punt e mes este un vermut italian. Are o culoare maro închis şi este amărui. Punt e mes înseamnă literal "punct şi jumătate" în Piedmonteză. Poate fi folosit ca subtituent pentru vermutul rosso obişnuit în băuturi precum Americano, Manhattan şi Negroni. Punt e mes are o aromă puternică, distinctivă, între vermutul rosso obişnuit şi Campari. Punt e mes era făcut de familia Carpano din Torino până în 2001, când Distillerie Fratelli Branca din Milan i-a cumpărat.[2]
Depozitare:
Vermutul sec trebuie refrigerat şi poate fi păstrat pentru aproximativ şase luni. Alte tipuri de vermut ţin până la un an dacă sunt depozitate în locuri uscate şi reci sau refrigerate.
Sortimente:
Există trei sortimente de vermut, de la cel mai sec la cel mai dulce: extra sec, bianco/alb, rosso/roşu. Vermutul roşu este servit fie ca aperitiv, răcit şi nediluat cu alte băuturi, sau ca ingredient de bază în cocteiluri de tip Manhattan. Vermutul alb este de obicei sec şi se poate bea ca aperitiv simplu, dar mult mai mult se foloseşte în cocteilurile de tip Martini, alături de gin sau votcă. Vermuturile roşii mai sunt numite vermuturi italiene, iar cele albe vermuturi franţuzeşti, deşi această denumire nu respectă realitatea.
În funcţie de sortiment, diferă şi concentraţia de alcool şi zahăr a băuturii. Astfel, vermutul vermutul rosso au o concentraţie de alcool de 16-17° şi un conţinut de zahăr de 16-18%. Vermutul bianco are o concentraţie alcoolică de 17° şi un conţinut de zahăr de 16-18%. Vermutul extra sec are alcool în concentraţie de 18-19° şi un conţinut de zahăr nu mai mare de 3,5%[1].
Punt e mes
Punt e mes este un vermut italian. Are o culoare maro închis şi este amărui. Punt e mes înseamnă literal "punct şi jumătate" în Piedmonteză. Poate fi folosit ca subtituent pentru vermutul rosso obişnuit în băuturi precum Americano, Manhattan şi Negroni. Punt e mes are o aromă puternică, distinctivă, între vermutul rosso obişnuit şi Campari. Punt e mes era făcut de familia Carpano din Torino până în 2001, când Distillerie Fratelli Branca din Milan i-a cumpărat.[2]
Depozitare:
Vermutul sec trebuie refrigerat şi poate fi păstrat pentru aproximativ şase luni. Alte tipuri de vermut ţin până la un an dacă sunt depozitate în locuri uscate şi reci sau refrigerate.
Cockteil
Un cocteil este un fel de băutură amestecată, care conţine unul sau mai multe tipuri de alcool şi arome şi unul sau mai multe lichioruri, sucuri de fructe, sosuri, miere, lapte, smântână sau condimente etc. Cocteilul a devenit popular în timpul Prohibiţiei din SUA. În timpul acesteia, arta amestecării băuturilor a devenit din ce în ce mai necesară pentru a masca gustul alcoolului casnic. Unul dintre cele mai vechi cocteiluri cunoscute, Sazerac, bazat pe coniac, datează din anii 1850, New Orleans, cu 70 de ani anterior Prohibiţiei.
Până în anii 1970, cocteilurile erau în principal făcute cu gin, whiskey sau rom şi mai puţin cu votcă. Începând cu anii 1970, popularitatea votcii a crescut semnificativ şi până în anii 1980 a devenit baza pentru majoritatea băuturilor amestecate. Multe cocteiluri făcute tradiţional cu gin, precum Gimlet, sau Martini, pot fi servite acum cu votcă.
Reteta:
Perroquet
Ingrediente necesare:
4-5 cl Pastis, Pernod, Richard sau alte produse similare frantuzesti ,2 jeturi de sirop de menta verde ,
apa naturala rece.De origine franceza, la moda inca din secolul al XlX-lea, Perroquet, „papagal", este o bautura foarte racoritoare sau de potolit setea, dar poate fi folosit, deseori, consumat si ca aperitiv.
Mod de preparare reteta:
Se toarna direct in tumbler si in ordinea din reteta cele trei ingrediente.
Se amesteca totul cu stirul care se lasa in pahar.
Se orneaza, dupa dorinta, cu o felioara de castravete si cu o ramurica de menta pe marginea paharului.
Exista versiunea Grenadine, care foloseste siropul de rodii in loc de siropul de menta.
Până în anii 1970, cocteilurile erau în principal făcute cu gin, whiskey sau rom şi mai puţin cu votcă. Începând cu anii 1970, popularitatea votcii a crescut semnificativ şi până în anii 1980 a devenit baza pentru majoritatea băuturilor amestecate. Multe cocteiluri făcute tradiţional cu gin, precum Gimlet, sau Martini, pot fi servite acum cu votcă.
Reteta:
Perroquet
Ingrediente necesare:
4-5 cl Pastis, Pernod, Richard sau alte produse similare frantuzesti ,2 jeturi de sirop de menta verde ,
apa naturala rece.De origine franceza, la moda inca din secolul al XlX-lea, Perroquet, „papagal", este o bautura foarte racoritoare sau de potolit setea, dar poate fi folosit, deseori, consumat si ca aperitiv.
Mod de preparare reteta:
Se toarna direct in tumbler si in ordinea din reteta cele trei ingrediente.
Se amesteca totul cu stirul care se lasa in pahar.
Se orneaza, dupa dorinta, cu o felioara de castravete si cu o ramurica de menta pe marginea paharului.
Exista versiunea Grenadine, care foloseste siropul de rodii in loc de siropul de menta.
marți, 27 aprilie 2010
Wine tourism - alege sa degusti vinul acolo unde se produce
Azi va propun o incursiune la ,,fata locului",acolo unde se produce vinul distribuit de noi,adica la Minis,judetul Arad.Aici gasiti o zona deosebita,oameni ospitalieri si gata sa va introduca in tainele vinurilor romanesti,o pensiune eleganta si nu in ultimul rand preturi foarte acceptabile.Mai jos aveti o prima propunere de ,,pachet" de degustare.
Pachetul include degustarea urmatoarelor vinuri:
Mustoasa de Maderat 2008
Rose Cuvee 2009
Pinot Noir Premium 2006
Merlot Premium 2005
Cadarca Premium 2006
Burgund Premium 2006
Balada Cuvee Premium 2005
Cabernet Sauvignon Grand Selection 2003
Cadarissima 2006
Pretul pachetului difera in functie de meniul ales:
Platou rece (carnati afumati Csabai,slanina de mangalita,telemea de capra,ceapa,legume) - 90 ron/pers + TVA
Gulas traditional din carne de porc - 100 RON/pers + TVA
Gulas traditional din rasol de vita - 110 RON/pers +TVA
Gulas din carne de vanat (cerb lopatar,mistret) - 120 RON/pers +TVA
In cazul oricarui pachet,va fi prezentata podgoria noastra,istoria podgoriei,societatea producatoare si vinurile noastre,vinuri din care dupa degustare puteti sa consumati dupa dorinta.
Informatii : Balint Zoltan - Director Comercial - 0744.702.892
Pachetul include degustarea urmatoarelor vinuri:
Mustoasa de Maderat 2008
Rose Cuvee 2009
Pinot Noir Premium 2006
Merlot Premium 2005
Cadarca Premium 2006
Burgund Premium 2006
Balada Cuvee Premium 2005
Cabernet Sauvignon Grand Selection 2003
Cadarissima 2006
Pretul pachetului difera in functie de meniul ales:
Platou rece (carnati afumati Csabai,slanina de mangalita,telemea de capra,ceapa,legume) - 90 ron/pers + TVA
Gulas traditional din carne de porc - 100 RON/pers + TVA
Gulas traditional din rasol de vita - 110 RON/pers +TVA
Gulas din carne de vanat (cerb lopatar,mistret) - 120 RON/pers +TVA
In cazul oricarui pachet,va fi prezentata podgoria noastra,istoria podgoriei,societatea producatoare si vinurile noastre,vinuri din care dupa degustare puteti sa consumati dupa dorinta.
Informatii : Balint Zoltan - Director Comercial - 0744.702.892
duminică, 11 aprilie 2010
Categorii de vinuri
- Legea româna recunoaste urmatoarele categorii de vinuri: Vinuri pentru consumul curent: Vin de masa (VM), Vin de masa superior (VMS) Vinuri de calitate: Vin superior (VS), Vin de calitate superioara cu denumire de origine controlata(VDOC), Vin cu denumire de origine controlata (DOC), Vinuri cu denumire de origine controlata si trepte de calitate (DOCC). .
Cules la maturitate deplina (CMD)
Cules târziu (CT)
Cules selectionat (CS)
Cules la înnobilarea boabelor (CIB)
Cules la stafidirea boabelor (CSB)
Cules la maturitate de înnobilare (CMI)
- Din punct de vedereal continutului de zahar, vinurile pot fi clasificate dupa cum urmeaza: seci(pâna la 4 g/l), demi-seci (între 4-12 g/l), demi-dulci (între 12-50 g/l) si dulci (peste 50 g/l). - Vinurile de calitate superioara (VS) sunt produse din varietati de struguri cu potential ridicat, provenite din regiuni viticole bine definite. Aceste vinuri sunt vândute sub denumirea podgoriei sau a regiunii viticole, cu sau fara mentiunea tipului de strugure utilizat; vinurile vândute cu utilizarea numelui strugurelui folosit trebuie sa contina cel putin 85% din varietatea respectiva.- Vinurile de calitate superioara cu denumire de origine controlata (VDOC) sunt produse din soiuri de struguri autorizate si recomandate pentru cultivare în regiunea respectiva, dupa criterii dinainte stabilite, cum ar fi: regiune viticola, varietate si asortiment de varietati, metode de cultivare, cantitate maxima de struguri per hectar, control tehnic si de calitate.- Dreptul de a produce vinuri cu denumire de origine controlata este acordat de catre Ministerul Agriculturii, bazat pe propuneri facute de catre Oficiul National al vinului si viei (începând cu recolta 1993). Ministerul Agriculturii, Oficiul National al vinului si viei si Institutul National de Cercetari garanteaza autenticitatea vinurilor cu denumire de origine controlata.- Potrivit dispozitiilor Oficiului Român al vinului si viei, vinurile cu denumire de origine controlata trebuie sa aiba o vechime de cel putin 1-2 ani, pentru vinurile albe si minimum 2-3 ani, pentru vinurile rosii; vinurile trebuie pastrate în butoaie de stejar cel putin jumatate din aceste perioade. Exista 14 laboratoare autorizate, situate în principalele podgorii, ce analizeaza caracteristicile fizice si chimice ale vinurilor; atât inspectorii cât si chimistii ce îsi desfasoara activitatea în aceste laboaratoare, poseda propriul lor sigiliu; copii ale acestor sigilii sunt înregistrate la sediul departamentui specializat al Uniunii Europene din Bruxelles.
Cules la maturitate deplina (CMD)
Cules târziu (CT)
Cules selectionat (CS)
Cules la înnobilarea boabelor (CIB)
Cules la stafidirea boabelor (CSB)
Cules la maturitate de înnobilare (CMI)
- Din punct de vedereal continutului de zahar, vinurile pot fi clasificate dupa cum urmeaza: seci(pâna la 4 g/l), demi-seci (între 4-12 g/l), demi-dulci (între 12-50 g/l) si dulci (peste 50 g/l). - Vinurile de calitate superioara (VS) sunt produse din varietati de struguri cu potential ridicat, provenite din regiuni viticole bine definite. Aceste vinuri sunt vândute sub denumirea podgoriei sau a regiunii viticole, cu sau fara mentiunea tipului de strugure utilizat; vinurile vândute cu utilizarea numelui strugurelui folosit trebuie sa contina cel putin 85% din varietatea respectiva.- Vinurile de calitate superioara cu denumire de origine controlata (VDOC) sunt produse din soiuri de struguri autorizate si recomandate pentru cultivare în regiunea respectiva, dupa criterii dinainte stabilite, cum ar fi: regiune viticola, varietate si asortiment de varietati, metode de cultivare, cantitate maxima de struguri per hectar, control tehnic si de calitate.- Dreptul de a produce vinuri cu denumire de origine controlata este acordat de catre Ministerul Agriculturii, bazat pe propuneri facute de catre Oficiul National al vinului si viei (începând cu recolta 1993). Ministerul Agriculturii, Oficiul National al vinului si viei si Institutul National de Cercetari garanteaza autenticitatea vinurilor cu denumire de origine controlata.- Potrivit dispozitiilor Oficiului Român al vinului si viei, vinurile cu denumire de origine controlata trebuie sa aiba o vechime de cel putin 1-2 ani, pentru vinurile albe si minimum 2-3 ani, pentru vinurile rosii; vinurile trebuie pastrate în butoaie de stejar cel putin jumatate din aceste perioade. Exista 14 laboratoare autorizate, situate în principalele podgorii, ce analizeaza caracteristicile fizice si chimice ale vinurilor; atât inspectorii cât si chimistii ce îsi desfasoara activitatea în aceste laboaratoare, poseda propriul lor sigiliu; copii ale acestor sigilii sunt înregistrate la sediul departamentui specializat al Uniunii Europene din Bruxelles.
Primele informatii
Vinuri pe net.
Vinuri pentru toate gusturile si ocaziile !!!.
Produsele oferite de site-ul nostru vin in intampinarea iubitorilor de vinuri cu produse de calitate la cele mai bune preturi.Lucram permanent la intregirea ofertei noastre de vinuri ,punem accent pe raportul calitate /pret.Va punem la dispozitie vinuri pentru nunti,botezuri sau alte petreceri..
Nou !!!!.
Vinuri pe net va propune o degustare de vinuri realizata de un somelier..
Aceasta degustare de vinuri este organizata la locatia aleasa de dumneavoastra si poate fi surpriza sau cadoul cel mai potrivit pentru prieteni sau partenerii de afaceri..
Site-ul www.vinuri-pe-net.ro va propune urmatoarele categorii :vinuri,vinul casei, sampanie si vinuri spumante,whisky & palinca,oferte speciale,cadouri,accesorii,servicii..
Vinuri pe net.
Furnizorul tau de vinuri..
Vinuri pentru toate gusturile si ocaziile !!!.
Produsele oferite de site-ul nostru vin in intampinarea iubitorilor de vinuri cu produse de calitate la cele mai bune preturi.Lucram permanent la intregirea ofertei noastre de vinuri ,punem accent pe raportul calitate /pret.Va punem la dispozitie vinuri pentru nunti,botezuri sau alte petreceri..
Nou !!!!.
Vinuri pe net va propune o degustare de vinuri realizata de un somelier..
Aceasta degustare de vinuri este organizata la locatia aleasa de dumneavoastra si poate fi surpriza sau cadoul cel mai potrivit pentru prieteni sau partenerii de afaceri..
Site-ul www.vinuri-pe-net.ro va propune urmatoarele categorii :vinuri,vinul casei, sampanie si vinuri spumante,whisky & palinca,oferte speciale,cadouri,accesorii,servicii..
Vinuri pe net.
Furnizorul tau de vinuri..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)