Berea este o băutură alcoolică obţinută din 4 produse naturale: drojdia de bere, malţ, hamei şi apă. Aceasta are aproximativ 5% alcool; aşa-numita bere fără alcool are între 0 şi 0,5% alcool.
Temperatura de băut perfectă a berii se află între 6 şi 8°C.
De obicei energia berii provine din grâne, dar poate să vină şi din energia cartofilor sau a mazării. Se poate spune că şi japoneza Sake se poate încadra în definiţia berii. În Rusia, berea se încadrează oficial la categoria băuturilor non-alcoolice.
Istorie
Berea a apărut acum cca. 6000 de ani. Vine cel mai probabil de la pâine care s-a udat şi a început să fermenteze, de unde a apărut procesul de fermentare.
Această descoperire a avut loc de mai multe ori în istoria omenirii, astfel că nu se poate şti sigur, unde a fermentat la început berea.
Cele mai vechi urme de bere, care provin din anii 3500-2900 î.Hr., au fost decscoperite de curând în Tepe, Mesopotamia (astăzi în Iranul de vest).
Unii cercetători studiind un număr mare de texte antice, cât şi texte târzii au ajuns la concluzia că in antichitate exista o legătură stransă Între coacerea cerealelor şi fabricarea berii. Coacerea cerealelor este până in zilele noastre un moment important în fabricarea berii.
Se pare ca berea era asemănătoare unei grăsimi groase de culoare intunecată, fara să conţină o cantitate mare de alcool, însa foarte hrănitoare. Datorită gustului deosebit, ea ocupa un loc important in dieta oamenilor din acea vreme. Arheologii de la Universitatea Cambridge au interprins un studiu al proceselor de pregătire a berii şi cerealelor in Egiptul antic. Obiectul de studiu a fost găsit in mormintele in care s-au păstrat ramaşiţe de mancare şi bere. Calitatea acestora depinde de zahărul necesar pentru fermentaţie.
In zilele noastre pentru uşurarea procesului seminţele se pun la uscat, astfel incât se obţine malţul. Malţul se fierbe, se strecoară şi se adaugă drojdie. Potrivit reţetei tradiţionale, pentru obţinerea unei drojdii naturale se prepară un aluat din faină de grau, iar aluatul se punea la copt pană când mijlocul se intărea. După care, bucăţile din aluatul copt se puneau intr-un decoct de malţ pentru pregătirea berii.
In toată lumea 20000 de feluri de bere sunt îmbuteliate în 180 de feluri, de la normală, slab alcoolizată, pils, amară, cremă de bere şi bere neagră. au produs berea numită ‘Kui’ cu aproximativ 5000 de ani in urmă. In Mesopotamia, o tabletă de lut veche de 4000 de ani, indică faptul că meseria de berar era una foarte respectată şi că cei mai buni berari erau femei. In vechiul Babilon, femeile berar erau deasemenea si preotese. Zeiţele Siris şi Nimkasi erau patroanele berii, iar unele tipuri de bere erau rezervate exclusiv unor ritualuri divine.
În 2100 î.Hr. Hammurabi, al 6-lea rege al Babilonului, a inclus reglementări privind activitatea tavernelor in marele lui Cod de Legi. Aceste reglementări aveau în vedere distribuţia berii şi erau creeate astfel încat să protejeze consumatorii. Pedeapsa prevăzută pentru vânzarea unei cantităţi mai mici decat cea menţionată era înecul, ce s-a dovedit o metodă eficientă pentru prevenirea repetării infracţiunii.
O veche tabletă, acum in păstrare la Muzeul Metropolitan din New York, descrie berea babiloniană ca: bere neagră, bere deschisă, bere roşie, bere cu trei straturi, bere cu cap, bere fără cap, etc. Mai se menţionează faptul ca berea era băută printr-un pai, iar în cazul familiei regale un pai aurit, destul de lung încât să ajungă de la tron la un container mare de bere ţinut în apropiere.
Acum 5000 de ani in Egiptul Imperial al faraonilor, berea era un important aliment în dieta zilnică.
Oamenii se strângeau să bea in “case ale berii”. Berea era băutura naţională a ţării, un aliment de bază ce îşi gasea loc atât în meniul nobilimii cât şi în cel al oamenilor de rând (fellah). Pe lângă faptul că era o băutură, berea era folosită şi ca medicament. Un document medical care a fost scris în jurul anului 1600 î.Hr. listează 700 de reţete, din care în jur de o sută conţin cuvântul “bere” . În 1996 berăria Courage Brewery din Newcastle, Anglia, a înbuteliat 1000 de sticle de bere blondă, denumită Tutankhamun Ale după o reţetă veche de 3200 de ani, găsită în Templul Soarelui Reginei Nefertiti. Prima dintre sticle a fost vândută, mai târziu, la licitaţie cu 1000$.
Egiptenii obişnuiau să aprovizioneze morţii cu mâncare şi bere. Un vechi mormânt egiptean poartă inscripţia : ”…satisface spiritul său cu vită şi pasăre, pâine şi bere”. În tavernele din Egipt, cel mai folosit toast era “Pentru stafia ta !”.
Se spune că egiptenii sunt cei care i-au învăţat pe greci să facă bere.
Faimosul scriitor grec Sofocle încuraja cumpătarea, şi sugera o dietă compusă din “pâine, carne, legume verzi şi zythos (bere)”. Alţi scriitori greci timpurii ca Herodot şi Xenofon, menţionează berea deasemenea în scrierile lor.
Romanii apoi au arătat triburilor sălbatice din Britannia tainele fabricaţiei berii.
Regina Elisabeta, în timp ce călătorea prin ţară, trimitea întodeauna curieri înainte pentru a degusta berea locală. Dacă aceasta nu se ridica la standardele necesare o rezervă era trimisă imediat din Londra către ea.
Tatăl lui William Shakespeare a fost degustător de bere sau “conner”. Acesta testa berea turnând o parte pe o bancă, aşezandu-se apoi pe aceasta în timp ce termina restul berii. Dacă era zahăr in bere, sau dacă nu era pură, pantalonii din piele care îi purta aveau să se lipească de bancă după jumătate de oră.
La sfârşitul secolului 17, alocaţia săptămânală pentru elevii de toate vârstele de la o şcoală din Anglia consta în 2 sticle pe zi. Berea era mult mai sigură şi mai bună la gust decât apa potabilă disponibilă, care adesea provenea din râuri poluate. Berea era deasemenea comună la locul de muncă. Omul de stat şi de ştiinţă, Benjamin Franklin, care a trăit în Londra între anii 1757-1774, a înregistrat consumpţia zilnică de bere într-o tipografie din Londra ce a vizitat-o. Fiecare dintre angajaţi consumau o halbă înainte de micul dejun, o halbă între mic dejun şi prânz, o halbă la prânz, o halbă la ora 6 şi o halbă când terminau lucrul.
Fabricarea berii
În 1516 apare Legea Germană a Purităţii , care spune clar că ingredientele berii trebuie să fie doar apă, orz şi hamei.
Hameiul este floarea de Humulus lupulus, un agent de stabilitate în bere. Acizii de hamei au un efect antibiotic slab contra bacteriei gram-positive care favorizează activitatea exclusivă a drojdiei de bere în fermentarea berii. Aroma dată de hamei, depinde de varietate şi utilizare; hameiul fiert cu berea ("hamei amărui") produc o amărăciune în timp ce hameiul adăugat mai târziu dă un fel de "aromă de hamei" (ultimele 10 minute din fierbere) şi "aromă de hamei" (ultimele 3 minute din fierbere sau mai puţin) cu un grad de amărăciune mai scăzut. Adăugarea hameiului după fierbere, un proces cunoscut ca şi "adăugarea hameiului uscat" adaugă puţină amărăciune. Hameiul nefiert dă doar o amărăciune slabă. Impactul amărăciunii după o anumită cantitate de hamei este specificată în unităţi de amărăciune.
Îmbutelierea berii
Îmbutelierea berii a început în anul 1605.
Comercializarea berii
Comercializarea berii a început în anul 1200 D.C. în regiunile pe care se află Germania astăzi.
miercuri, 20 octombrie 2010
Gin
Ginul este o băutură alcoolică spirtoasă, aromată cu fructe de ienupăr. În afară de ienupăr poate avea arome de anason, scorţişoară, coajă de portocală sau lămâie, rădăcini şi seminţe de angelica, coriandru sau prune sălbatice. Concentraţia de alcool variază între 40-45%. Este utilizat, în special, ca ingredient de bază în diverse cocteiluri cum ar fi martini.
Sortimente:
-cel mai răspândit sortiment de gin este London dry gin. Aceste se obţine prin redistilarea alcoolului etilic după ce au fost adăugate plantele aromatice. Concentraţia se obţine adăugând apă demineralizată.
-Ginul olandez, numit şi jenever sau genever, este mult diferit de cel englezesc. Este distilat cu orz şi adesea îmbătrânit în contact cu lemnul, fiind asemănător whisky-ului. Are un conţinut mai mic de alcool decât London dry gin şi o aromă mai puternică.
-Ginul distilat a evoluat din jenever, Plymouth gin, mai puţin sec decât London dry gin şi Old Tom gin, cel mai dulce şi mai aromat. Ginul compus este obţinut din alcool etilic şi ienupăr, fără redistilare.
Sloe gin este un sortiment de gin îndulcit, obţinut prin infuzia fructelor de porumbar sau a prunelor.
Istoric
Ginul işi are originea în Olanda, în secolul XVII. Realizarea lui este adesea atribuită doctorului Franciscus Sylvius. Era vândut în farmacii şi utilizat în tratarea afecţiunilor renale şi gastrice, lumbago, calculilor şi gutei. S-a răspândit în Anglia după ce Wilhelm al III-lea de Orania a fost încoronat în urma Revoluţiei Glorioase. Ginul a devenit foarte popular în Anglia după ce guvernul a permis producţia de gin fără autorizaţie impunând, în acelaşi timp, taxe foarte mari băuturilor importate. Aceasta a creat o piaţă pentru alcool de proastă calitate, nepotrivit fabricării berii. Fiind foarte ieftin a devenit popular în rândul săracilor. Până în 1740 producţia de gin a crescut de şase ori mai mult decât cea de bere. Din 15 000 de localuri din Londra, mai mult de jumătate vindeau gin. Berea îşi menţinea, totuşi, reputaţia deoarece fermentaţia alcoolică era mai sigură decât apa contaminată. Ginul era, prin urmare, blamat pentru problemele medicale şi sociale pe care le cauza. Reputaţia celor două băuturi a fost descrisă de către William Hogarth în gravurile Beer Street şi Gin Lane.
Actul ginului din 1736 a impus taxe ridicate distribuitorilor şi a condus la revolte. Taxele au fost treptat reduse şi abolite în 1742. Actul ginului din 1751 a avut mai mult succes. El impunea distileriilor să vândă doar distribuitorilor autorizaţi şi a adus magazinele de gin sub jurisdicţia magistraţilor locali.
În Londra, la începutul secolului XVIII ginul era vândut pe piaţa neagră şi fabricat în distilerii neautorizate. Adeseori erau adaugate terebentină sau acid sulfuric. În Dicţionarul Webster din 1913 era afirmat fără alte comentarii că "Ginul comun este, de obicei, aromatizat cu terebentină".
În coloniile tropicale britanice ginul era utilizat pentru a masca gustul amar al chininei. Aceasta se folosea împotriva malariei dizolvată în apă carbonatată, formând apa tonică. Amestecul stă la baza ginului tonic, foarte popular în zilele noastre, deşi chinina nu mai este folosită impotriva malariei şi nici nu ar fi necesară majorităţii consumatorilor.
În perioada prohibiţiei ginul era foarte răspândit în SUA datorită metodei simple de producere.
Muzeul Naţional al Ginului este situat în Hasselt, Belgia.
Sortimente:
-cel mai răspândit sortiment de gin este London dry gin. Aceste se obţine prin redistilarea alcoolului etilic după ce au fost adăugate plantele aromatice. Concentraţia se obţine adăugând apă demineralizată.
-Ginul olandez, numit şi jenever sau genever, este mult diferit de cel englezesc. Este distilat cu orz şi adesea îmbătrânit în contact cu lemnul, fiind asemănător whisky-ului. Are un conţinut mai mic de alcool decât London dry gin şi o aromă mai puternică.
-Ginul distilat a evoluat din jenever, Plymouth gin, mai puţin sec decât London dry gin şi Old Tom gin, cel mai dulce şi mai aromat. Ginul compus este obţinut din alcool etilic şi ienupăr, fără redistilare.
Sloe gin este un sortiment de gin îndulcit, obţinut prin infuzia fructelor de porumbar sau a prunelor.
Istoric
Ginul işi are originea în Olanda, în secolul XVII. Realizarea lui este adesea atribuită doctorului Franciscus Sylvius. Era vândut în farmacii şi utilizat în tratarea afecţiunilor renale şi gastrice, lumbago, calculilor şi gutei. S-a răspândit în Anglia după ce Wilhelm al III-lea de Orania a fost încoronat în urma Revoluţiei Glorioase. Ginul a devenit foarte popular în Anglia după ce guvernul a permis producţia de gin fără autorizaţie impunând, în acelaşi timp, taxe foarte mari băuturilor importate. Aceasta a creat o piaţă pentru alcool de proastă calitate, nepotrivit fabricării berii. Fiind foarte ieftin a devenit popular în rândul săracilor. Până în 1740 producţia de gin a crescut de şase ori mai mult decât cea de bere. Din 15 000 de localuri din Londra, mai mult de jumătate vindeau gin. Berea îşi menţinea, totuşi, reputaţia deoarece fermentaţia alcoolică era mai sigură decât apa contaminată. Ginul era, prin urmare, blamat pentru problemele medicale şi sociale pe care le cauza. Reputaţia celor două băuturi a fost descrisă de către William Hogarth în gravurile Beer Street şi Gin Lane.
Actul ginului din 1736 a impus taxe ridicate distribuitorilor şi a condus la revolte. Taxele au fost treptat reduse şi abolite în 1742. Actul ginului din 1751 a avut mai mult succes. El impunea distileriilor să vândă doar distribuitorilor autorizaţi şi a adus magazinele de gin sub jurisdicţia magistraţilor locali.
În Londra, la începutul secolului XVIII ginul era vândut pe piaţa neagră şi fabricat în distilerii neautorizate. Adeseori erau adaugate terebentină sau acid sulfuric. În Dicţionarul Webster din 1913 era afirmat fără alte comentarii că "Ginul comun este, de obicei, aromatizat cu terebentină".
În coloniile tropicale britanice ginul era utilizat pentru a masca gustul amar al chininei. Aceasta se folosea împotriva malariei dizolvată în apă carbonatată, formând apa tonică. Amestecul stă la baza ginului tonic, foarte popular în zilele noastre, deşi chinina nu mai este folosită impotriva malariei şi nici nu ar fi necesară majorităţii consumatorilor.
În perioada prohibiţiei ginul era foarte răspândit în SUA datorită metodei simple de producere.
Muzeul Naţional al Ginului este situat în Hasselt, Belgia.
luni, 18 octombrie 2010
Palinca
Palinca (sau pălinca) este o băutură alcoolică tradiţională din Transilvania cu un conţinut ridicat de alcool (52% procentajul legal).
Palinca reprezintă 40% din consumul de băuturi spirtoase în România şi 75% din exportul de acestea.
În 2002, Ungaria a solicitat Uniunii Europene înregistrarea mărcii Palinka ca băutură naţională, astfel putând să fie produsă exclusiv în Ungaria, dar această cerere a fost respinsă.
Principala caracteristică a pălincii este faptul că se obţine în urma unui proces de dublă distilare, ceea ce îi conferă tăria specifică.
Palinca reprezintă 40% din consumul de băuturi spirtoase în România şi 75% din exportul de acestea.
În 2002, Ungaria a solicitat Uniunii Europene înregistrarea mărcii Palinka ca băutură naţională, astfel putând să fie produsă exclusiv în Ungaria, dar această cerere a fost respinsă.
Principala caracteristică a pălincii este faptul că se obţine în urma unui proces de dublă distilare, ceea ce îi conferă tăria specifică.
Rachiu
Rachiu e numele dat diferitelor băuturi alcoolice obţinute prin distilarea sucurilor rezultate din fermentarea fructelor sau a cerealelor, sau chiar prin distilarea vinului. Ţuica şi palinca, la fel ca şi whiskyul, ginul, coniacul sau vodca fac toate parte din categoria rachiurilor. Dat fiind că sunt produse prin distilare, aceste băuturi au un conţinut de alcool - şi deci o tărie - mai mare decât vinurile.
Tuica / palinca
Țuica este o băutură alcoolică tradiţională românească obţinută prin fermentarea şi distilarea în special a prunelor, dar uneori şi a altor fructe înrudite (caise, cireşe, corcoduşe, piersici, vişine, zarzăre). Instalaţia utilizată în procesul de distilare este un alambic numit şi cazan de ţuică.
Alte băuturi alcoolice obţinute din fructe sau alte produse vegetale sunt numite rachiuri, şamd. (vezi legislaţia şi standardele referitoare la băuturile alcoolice, de ex. Legea 67-1997, O. G. 34-2000, etc.)
Numele Pălincă nu este de origine românească, provenind din slovacă, la fel ca şi numele unguresc pálinka.
Alte băuturi alcoolice obţinute din fructe sau alte produse vegetale sunt numite rachiuri, şamd. (vezi legislaţia şi standardele referitoare la băuturile alcoolice, de ex. Legea 67-1997, O. G. 34-2000, etc.)
Numele Pălincă nu este de origine românească, provenind din slovacă, la fel ca şi numele unguresc pálinka.
duminică, 17 octombrie 2010
Despre vinuri
Despre vinuri...
Pentru a aprecia calitatile unui vin este mai mult decat necesar a se realiza o degustare in incaperi special amenajate, la temperaturi de 18-20°C. Nivelurile temperaturii recomandate pentru degustare sunt obligatorii deoarece temperaturile prea scazute fac ca acesta sa-si piarda din aroma si gust , iar temperaturile prea ridicate fac ca vinul sa devina plat.
Destuparea sticlei se va face atunci cand vinul este linistit avand grija sa nu se distruga dopul sau bucati din el sa cada in sticla, dupa care poate fi servit.
Degustarea incepe mai intai cu vinurile tinere albe si seci, apoi vinurile albe demiseci, demidulci, dupa care vinurile rosii in aceiasi ordine, apoi vinurile albe si rosii dulci, iar in final vinurile invechite.
Pentru degustare se folosesc pahare din sticla cu picior, cu cupa transparenta fara incrustatii, avand forma alungita si usor ingustata spre buza.
Sortimentul viticol al Romaniei
Romania este una din marile tari viticole ale lumii. Ea detine in prezent o suprafata de 243.000 ha vie (242.000 ha vii perod, la care se adauga 1000 ha vii tinere).Plantatiile pentru struguri de vin ocupa 82% din suprafata viticola totala, iar productia de vinuri se situeaza la nivelul ...a 5- 6 milioane hl anual.Dezvoltarea viticulturii se datoreste conditiilor foarte prielnice pe care vita de vie le gaseste pe tot cuprinsul tarii, mai ales in zona colinara din rasaritul si sudul lantului carpatic, din Transilvania, din Dobrogea si din partea de vest a tarii.Clima, solul si expozitia constituite, pe teritoriul Romaniei, factori determinanti ai reusitei culturii vitei de vie si ai calitatii vinurilor.Clima dealurilor noastre, favorabila pentru viticultura, este asigurata de resursele heliotermice bogate din perioada devegetatie a vitei de vie (lunile aprilie - octombrie), care cresc din nordul spre sudul tarii, de toamnele lungi si insorite, de lipsa precipitatiilor in exces, mai ales in lunile de vara si toamna si, in general, de absenta oricaror excese climatice care ar putea crea probleme in realizarea calitatii vinurilor.O importanta premisa a calitatii si originalitatii vinurilor romanesti este cea a soiurilor care stau la baza producerii lor,asociate in sortimente potrivit vocatiei fiecarei podgorii.Din sortimentul viticol al Romaniei fac parte cateva soiuri autohtone valoroase, pastrate in cultura si dupa invazia filoxerei, precum si o serie de soiuri straine, cu aptitudini oenologice recunoscute.Din prima grupa se disting, prin importanta, urmatoarele soiuri de struguri:
- pentru. vinuri albe: Grasa de Cotnari, Feteasca alba, Feteasca regala, Galbena de Odobesti;
- pentru vinuri rosii: Babeasca neagra, Feteasca neagra;
- pentru vinuri aromate: Tamaioasa romaneasca, Busuioaca de Bohotin.
Din grupa soiurilor de provenienta straina fac parte:
- pentru vinuri albe: Riesling Italian, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Traminer roz, Aligote;
- pentru vinuri rosii: Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Burgund mare;
- pentru vinuri aromate: Muscat Ottonel.
Sortimentul pentru vinurile albe este dominat de 3 soiuri, doua autohtone si unul de origine straina: Feteasca alba,Feteasca regala si Riesling Italian.Dintre soiurile pentru vinuri rosii, cea mai mare extindere revine soiurilor Cabernet Sauvignon si Merlot.Datorita conditiilor de clima, sol si sortiment, care difera chiar si pe areale restranse, in Romania se produce o gama larga de vinuri si bauturi pe baza de must si vin. Sunt astfel prezente in sortimentul romanesc vinurile albe seci (cuzahar de cel mult 4 g/l), demiseci (zahar cuprins intre 4 si 12 g/1), demidulci (zahar intre 12 si 50 g/1) si dulci (zahar peste 50 g/l), vinurile rosii (in general seci), vinurile aromate, realizate in mod obisnuit ca vinuri demidulci si dulci.In functie de soi, podgorie si an de recolta, vinurile se incadreaza in categoria celor de consum curent (cu tarie alcoolicade 8 -10,5°) si a celor de calitate superioara (tarie alcoolica peste 10,5°). Unele vinuri de inalta calitate care se disting prin insusirile lor de originalitate imprimate de locul de producere, de soiuri, de metodele de cultura si de procedeele de vinificare se incadreaza in categoria vinurilor cu denumire de origine controlata (DOC).Gama vinurilor si bauturilor pe baza de must si vin produse in Romania se completeaza cu vinurile spumante (produse prin procedeul traditional de fermentare in butelii), cu vinurile spumoase (impregnate cu bioxid de carbon), cu vinurile aromatizate (mai ales vermuturi), precum si cu bauturile alcoolice de tip Brandy (denumite ,,vinarsuri") obtinute prin invechirea distilatelor de vin in butoaie de stejar.Intrucat sortimentul viticol constituie un factor de baza al calitatii si diversitatii vinurilor romanesti, vom face referiri la principalele soiuri de struguri cultivate si la vinurile pe care acestea le produc.
Feteasca alba este un vechi soi romanesc, prezent de foarte mult timp in cultura si bine adaptat conditiilor de clima din podgoriile tarii noastre. Se crede ca a fost obtinut prin selectie populara din soiul Feteasca neagra. Este soiul care detine in viticultura romaneasca cele mai mari suprafete (peste 23.000 hectare). Datorita valorii sale, se cultiva in majoritatea podgoriilor, mai ales incele din Moldova si Transilvania. Produce vinuri seci sau demiseci, cu continut echilibrat in alcool (tarie 11,5 - 12°) si aciditate, caracterizate prin mare finete. La Cotnari, din soiul Feteasca alba se obtin, in anii favorabili, vinuri demidulci si dulci naturale prin vinificare separata sau intr-un sortiment devenit traditional. Este bine apreciata calitatea vinurilor de Feteasca alba obtinute in podgoria Tarnave (la Blaj, Jidvei, Medias), precum si in podgoriileAlba, Aiud, Lechinta, Iasi, etc.
Feteasca regala creatie relativ recenta, soiul a fost obtinut in comuna Danes (jud. Mures) intre cele doua razboaie mondiale, probabil ca rezultat al incrucisarii naturale a soiurilor Feteasca alba si Grasa. S-a impus rapid datorita valoroaselor sale insusiri si se bucura in prezent de o larga raspandire in plantatii, intalnindu-se in aproape toate podgoriile. Vinurile se incadreaza in mod obisnuit in grupa celor de calitate superioara, uneori si in categoria celor de consum curent. Ele au o tarie alcoolica de 10,5 - 11,5°, sunt seci, se caracterizeaza prin prospetime,vioiciune data de o aciditate mai ridicata, aroma specifica foarte placuta. 0 calitate deosebita o prezinta vinurile de Feteasca regala produse in podgoria Tarnave, in general inTransilvania.
Riesling Italian cu origine incerta, soiul a patruns in plantatiile din Romania inaintea invaziei filoxerice. El beneficiaza in prezent de o larga raspandire (ocupa peste 20.000 hectare), intalnindu-se in podgoriile din Transilvania, in cele din Moldova (cu exceptia zonei nordice), in Muntenia siOltenia. Produce vinuri seci cu tarie alcoolica de 11 -12°, pline, ferme, echilibrate gustativ, cu buchet care evolueaza bine prin invechire la sticla.
Grasa de Cotnari face parte din vechiul sortiment al podgoriei Cotnari, unde se cultiva de peste sapte secole.Se pare ca are o origine comuna cu soiul Furmint care sta la baza producerii vinurilor deTokay. Vinurile de Grasa fac de multa vreme faima podgoriei Cotnari si se plaseaza in varful ierarhiei vinurilor romanesti. Ele se obtin in anii favorabili din struguri culesi la stafidirea boabelor,atacati de mucegai nobil (ciuperca Botrytis cinerea), cu continut ridicat in zaharuri(peste 240 g/l). Strugurii se vinifica separat sau in amestec cu alte trei soiuri (Feteasca alba,Tamaioasa romaneasca si Francusa), producand vinuri demidulci sau dulci specifice podgoriei. Vinurile de Grasa de Cotnari sunt impresionante prin calitatea lor, au o tariealcoolica de 12 -12,5°, un continut ridicat in zahar, o culoare galben-aurie cu tenta verzuie,insusiri specifice de aroma, buchet generos care capata nuante complexe prin invechire.
Sauvignon blanc introdus in Romania in perioada postfiloxerica, soiul detine un loc de frunte in sortimentul pentru vinuri de calitate superioara, ocupand o suprafata de aproximativ 6.000 hectare. Se cultiva in Transilvania (Tarnave, Alba si Aiud), in Muntenia (Dealu Mare, Stefanesti-Arges) siOltenia (Dragasani, Dealurile Craiovei, Severin, Plaiurile Drancei), precum si in Dobrogea(Murfatlar). Produce vinuri seci sau demiseci fine, cu aroma pregnanta de soi, cu tarie alcoolica de 11,5 - 12°. Vinuri de Sauvignon de o calitate remarcabila, dulci si demidulci, se obtin la Murfatlar si la Dragasani.
Pinot gris aparut in Romania in perioada urmatoare invaziei filoxerice, soiul se cultiva in prezent pe osuprafata de cca 3.200 hectare. A fost introdus mai ales in podgoria Murfatlar, in Dealu Mare si in podgoriile Transilvaniei (Tarnave, Aiud, Alba). Are insusirea de a acumula cantitati mari de zaharuri in procesul de maturare a strugurilor. Vinurile, de tip sec sau demisec, uneori demidulci, au o tarie alcoolica de 11,5 -12,5°, sunt pline,robuste,echilibrate, cu personalitate imprimata de o aroma specifica de soi care evolueaza intr-un buchet valoros prin invechire.La Murfatlar se produc vinuri de Pinot gris dulci, de desert, de o calitate exceptionala.
Chardonnay de origine franceza, soiul a patruns in sortimentul romanesc in perioada postfiloxerica. Se cultiva cu cele mai bune rezultate pe solurile calcaroase din podgoria Murfatlar, dar merita sa fie extins in mai multe regiuni, mai ales in Muntenia si Oltenia. Se bucura de o foarte buna apreciere vinurile seci de Chardonnay, caracterizate prin finete si aroma discreta. In conditiile speciale ale podgoriei Murfatlar, din soiul Chardonnay se obtin vinuri demidulci si dulci cu insusiri complexe de aroma si buchet, ce evolueaza bine prin invechire la sticle.
Cabernet Sauvignon originar din Franta, soiul este in prezent bine fixat in sortimentul tarii noastre, bucurandu-se de apreciere intrucat produce vinuri rosii de cea mai inalta calitate. Detine in prezent o suprafata de cca 11.500 hectare, intalneste conditii bune de cultura in arealele viticole cu climat mai calduros din jumatatea de sud a tarii, in mod deosebit in cateva podgorii din Muntenia si Oltenia (Dealu Mare, Samburesti, Dealurile Craiovei, Severin, Plaiurile Drancei),din partea de vest a tarii (Minis, Recas) si din Dobrogea (Murfatlar, Istria-Babadag, Tulcea).Vinurile de Cabernet Sauvignon au o calitate impunatoare, impresionand prin culoarea lor rosie-intensa, prin extractivitate, vigoare, buchet bine dezvoltat prin invechire. Ele sunt seci,iar taria lor alcoolica se situeaza intre 12 -12,5°. Ating apogeul calitativ dupa o maturare lavas de aproximativ 2 ani, urmata de invechire la sticla de cel putin 6 luni.Pinot noir se cultiva in aceleasi areale cu Cabernet Sauvignon. Produce vinuri cu tarie alcoolica in jurula 12°, de culoare rosie-caramizie, catifelate, rotunde si fructuoase.
Merlot alaturi de Cabernet Sauvignon si Pinot noir, soiul Merlot este inclus in sortimentul pentru vinuri rosii al podgoriilor din sudul tarii (Muntenia, Oltenia, Banat, Dobrogea) si se cultiva, de asemenea, in cateva areale din jumatatea sudica a Moldovei (judetele Vrancea, Galati siVaslui). Vinurile de Merlot, seci, cu tarie alcoolica intre 12 - 12,5°, se caracterizeaza prin culoare rosie-intensa, extractivitate, fermitate si buchet care evolueaza prin invechire.
Feteasca neagra soiul face parte din vechiul sortiment al Romaniei. Se cultiva in cateva areale viticole dinpartea centrala si de sud a Moldovei (judetele Vrancea, Galati, Vaslui), precum si in podgoriile Dealu Mare si Stefanesti-Arges din Muntenia. Vinuri de Feteasca neagra de ocalitate remarcabila se obtin in centrele viticole Valea Calugareasca, Urlati, Tohani si Cotesti.Ele sunt seci sau usor demiseci, au o tarie alcoolica de 12 -12,5°, prezinta o culoare rosie intensa cu nuante rubinii, o aroma specifica, complexa si originala care aminteste de cea a coacazului negru (cassis), sunt in acelasi timp robuste si catifelate, castiga evident prin invechire.
Babeasca neagra vechi soi autohton raspandit in prezent in plantatiile viticole din sudul Moldovei, in podgoriile Odobesti, Cotesti, Panciu, precum si in judetele Galati si Vrancea. Vinurile de Babeasca neagra fac in general parte din categoria celor de consum curent, avand o tarie alcoolica de10 -11°. Ele au o culoare rosie-vie cu nuante stralucitoare, sunt lejere si fructuoase, prezinta o buna aciditate. De o solida reputatie se bucura vinul de Babeasca neagra produs in podgoria Nicoresti din Moldova, care se incadreaza in categoria vinurilor cu denumire de origine.
Tamaioasa romaneasca se cultiva de foarte mult timp in tara noastra, ceea ce justifica incadrarea sa in grupa soiurilor autohtone. Inaintea invaziei filoxerice se intalnea mai ales in podgoria Dragasani (de unde si numele de Tamaioasa de Dragasani) si la Cotnari (unde se cultiva sub numele de Busuioacade Moldova). Este un foarte valoros soi pentru vinuri aromate. Pretinde conditii speciale de clima si sol, pe care le intalneste in cateva podgorii din zona subcarpatilor meridionali, si anume in Dealu Mare, Stefanesti-Arges, Dragasani si in unele areale din zona colinara a judetelor Dolj si Mehedinti (Oltenia). Face, de asemenea, parte din sortimentul podgoriei Cotnari, participand la realizarea vinului - sortiment de calitate exceptionala care se produce aici.Vinurile de Tamaioasa romaneasca sunt vinuri dulci sau demidulci naturale, au o tarie alcoolica de 12 -12,5° si o nuanta impunatoare, de mare originalitate, conferita de culoarealor galben-aurie, de insusiri complexe de aroma care amintesc de florile de camp si mierea de albine, de gustul lor persistent, bogat, in care alcoolul, zaharul si aciditatea se armonizeaza in cel mai fericit mod. O faima deosebita o are vinul de Tamaioasa romaneasca obtinut la Pietroasa (podgoria Dealu Mare) din struguri cu continut ridicat in zahar (peste 240g/l), culesi tarziu, la stafidirea boabelor.
Muscat Ottonel soi de origine franceza, care a patruns in plantatiile noastre inaintea invaziei filoxerice. In prezent este extins in cultura pe o suprafata de peste 8.000 hectare, stand la baza producerii unor vinuri aromate bine apreciate. Vinuri foarte bune de Muscat Ottonel, demidulci saudulci, se obtin in podgoriile Transilvaniei (Tarnave, Alba, Aiud etc.), in conditiile unui climat mai racoros care este favorabil conservarii aromelor.Aceste vinuri au o tarie alcoolica de 11,5 -12°, un continut in zahar de obicei mai mare de 20- 25 g/l, se caracterizeaza printr-o culoare galben-pai, aroma tipica de muscat careevolueaza prin invechire de scurta durata intr-un buchet foarte complex, prin gust fin sidelicat. Vinuri valoroase de Muscat-Ottonel, mai bogate si mai dulci, se produc in Dobrogea,in podgoria Murfatlar.
Lista soiurilor de struguri prezentate este departe de a fi completa. Lipsesc in primul rand din ea cateva soiuri romanesti, cu importanta locala si extindere mai limitata, dintre care amintim Galbena de Odobesti si Plavaie, cultivate in podgoriile Vrancei, Zghihara de Husi, Mustoasa de Maderat, Francusa, Busuioaca de Bohotin s.a.Lipsesc, de asemenea, cateva soiuri introduse mai de curand in sortiment, asa cum ar fi soiul pentru vinuri rosii Burgund mare, care-si afirma buna sa comportare in conditiile noastre.Ne vom intalni cu unele din ele in plimbarea pe care o vom face in podgorii. Toate isi aduc pretiosul lor aport la diversificarea sortimentului de vinuri si asigura, totodata, caracterul de originalitate al productiei noastre viticole.
Sursa bibliografica: Vinurile Romaniei, 1996, Mihai Macici
Pentru a aprecia calitatile unui vin este mai mult decat necesar a se realiza o degustare in incaperi special amenajate, la temperaturi de 18-20°C. Nivelurile temperaturii recomandate pentru degustare sunt obligatorii deoarece temperaturile prea scazute fac ca acesta sa-si piarda din aroma si gust , iar temperaturile prea ridicate fac ca vinul sa devina plat.
Destuparea sticlei se va face atunci cand vinul este linistit avand grija sa nu se distruga dopul sau bucati din el sa cada in sticla, dupa care poate fi servit.
Degustarea incepe mai intai cu vinurile tinere albe si seci, apoi vinurile albe demiseci, demidulci, dupa care vinurile rosii in aceiasi ordine, apoi vinurile albe si rosii dulci, iar in final vinurile invechite.
Pentru degustare se folosesc pahare din sticla cu picior, cu cupa transparenta fara incrustatii, avand forma alungita si usor ingustata spre buza.
Sortimentul viticol al Romaniei
Romania este una din marile tari viticole ale lumii. Ea detine in prezent o suprafata de 243.000 ha vie (242.000 ha vii perod, la care se adauga 1000 ha vii tinere).Plantatiile pentru struguri de vin ocupa 82% din suprafata viticola totala, iar productia de vinuri se situeaza la nivelul ...a 5- 6 milioane hl anual.Dezvoltarea viticulturii se datoreste conditiilor foarte prielnice pe care vita de vie le gaseste pe tot cuprinsul tarii, mai ales in zona colinara din rasaritul si sudul lantului carpatic, din Transilvania, din Dobrogea si din partea de vest a tarii.Clima, solul si expozitia constituite, pe teritoriul Romaniei, factori determinanti ai reusitei culturii vitei de vie si ai calitatii vinurilor.Clima dealurilor noastre, favorabila pentru viticultura, este asigurata de resursele heliotermice bogate din perioada devegetatie a vitei de vie (lunile aprilie - octombrie), care cresc din nordul spre sudul tarii, de toamnele lungi si insorite, de lipsa precipitatiilor in exces, mai ales in lunile de vara si toamna si, in general, de absenta oricaror excese climatice care ar putea crea probleme in realizarea calitatii vinurilor.O importanta premisa a calitatii si originalitatii vinurilor romanesti este cea a soiurilor care stau la baza producerii lor,asociate in sortimente potrivit vocatiei fiecarei podgorii.Din sortimentul viticol al Romaniei fac parte cateva soiuri autohtone valoroase, pastrate in cultura si dupa invazia filoxerei, precum si o serie de soiuri straine, cu aptitudini oenologice recunoscute.Din prima grupa se disting, prin importanta, urmatoarele soiuri de struguri:
- pentru. vinuri albe: Grasa de Cotnari, Feteasca alba, Feteasca regala, Galbena de Odobesti;
- pentru vinuri rosii: Babeasca neagra, Feteasca neagra;
- pentru vinuri aromate: Tamaioasa romaneasca, Busuioaca de Bohotin.
Din grupa soiurilor de provenienta straina fac parte:
- pentru vinuri albe: Riesling Italian, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Traminer roz, Aligote;
- pentru vinuri rosii: Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Burgund mare;
- pentru vinuri aromate: Muscat Ottonel.
Sortimentul pentru vinurile albe este dominat de 3 soiuri, doua autohtone si unul de origine straina: Feteasca alba,Feteasca regala si Riesling Italian.Dintre soiurile pentru vinuri rosii, cea mai mare extindere revine soiurilor Cabernet Sauvignon si Merlot.Datorita conditiilor de clima, sol si sortiment, care difera chiar si pe areale restranse, in Romania se produce o gama larga de vinuri si bauturi pe baza de must si vin. Sunt astfel prezente in sortimentul romanesc vinurile albe seci (cuzahar de cel mult 4 g/l), demiseci (zahar cuprins intre 4 si 12 g/1), demidulci (zahar intre 12 si 50 g/1) si dulci (zahar peste 50 g/l), vinurile rosii (in general seci), vinurile aromate, realizate in mod obisnuit ca vinuri demidulci si dulci.In functie de soi, podgorie si an de recolta, vinurile se incadreaza in categoria celor de consum curent (cu tarie alcoolicade 8 -10,5°) si a celor de calitate superioara (tarie alcoolica peste 10,5°). Unele vinuri de inalta calitate care se disting prin insusirile lor de originalitate imprimate de locul de producere, de soiuri, de metodele de cultura si de procedeele de vinificare se incadreaza in categoria vinurilor cu denumire de origine controlata (DOC).Gama vinurilor si bauturilor pe baza de must si vin produse in Romania se completeaza cu vinurile spumante (produse prin procedeul traditional de fermentare in butelii), cu vinurile spumoase (impregnate cu bioxid de carbon), cu vinurile aromatizate (mai ales vermuturi), precum si cu bauturile alcoolice de tip Brandy (denumite ,,vinarsuri") obtinute prin invechirea distilatelor de vin in butoaie de stejar.Intrucat sortimentul viticol constituie un factor de baza al calitatii si diversitatii vinurilor romanesti, vom face referiri la principalele soiuri de struguri cultivate si la vinurile pe care acestea le produc.
Feteasca alba este un vechi soi romanesc, prezent de foarte mult timp in cultura si bine adaptat conditiilor de clima din podgoriile tarii noastre. Se crede ca a fost obtinut prin selectie populara din soiul Feteasca neagra. Este soiul care detine in viticultura romaneasca cele mai mari suprafete (peste 23.000 hectare). Datorita valorii sale, se cultiva in majoritatea podgoriilor, mai ales incele din Moldova si Transilvania. Produce vinuri seci sau demiseci, cu continut echilibrat in alcool (tarie 11,5 - 12°) si aciditate, caracterizate prin mare finete. La Cotnari, din soiul Feteasca alba se obtin, in anii favorabili, vinuri demidulci si dulci naturale prin vinificare separata sau intr-un sortiment devenit traditional. Este bine apreciata calitatea vinurilor de Feteasca alba obtinute in podgoria Tarnave (la Blaj, Jidvei, Medias), precum si in podgoriileAlba, Aiud, Lechinta, Iasi, etc.
Feteasca regala creatie relativ recenta, soiul a fost obtinut in comuna Danes (jud. Mures) intre cele doua razboaie mondiale, probabil ca rezultat al incrucisarii naturale a soiurilor Feteasca alba si Grasa. S-a impus rapid datorita valoroaselor sale insusiri si se bucura in prezent de o larga raspandire in plantatii, intalnindu-se in aproape toate podgoriile. Vinurile se incadreaza in mod obisnuit in grupa celor de calitate superioara, uneori si in categoria celor de consum curent. Ele au o tarie alcoolica de 10,5 - 11,5°, sunt seci, se caracterizeaza prin prospetime,vioiciune data de o aciditate mai ridicata, aroma specifica foarte placuta. 0 calitate deosebita o prezinta vinurile de Feteasca regala produse in podgoria Tarnave, in general inTransilvania.
Riesling Italian cu origine incerta, soiul a patruns in plantatiile din Romania inaintea invaziei filoxerice. El beneficiaza in prezent de o larga raspandire (ocupa peste 20.000 hectare), intalnindu-se in podgoriile din Transilvania, in cele din Moldova (cu exceptia zonei nordice), in Muntenia siOltenia. Produce vinuri seci cu tarie alcoolica de 11 -12°, pline, ferme, echilibrate gustativ, cu buchet care evolueaza bine prin invechire la sticla.
Grasa de Cotnari face parte din vechiul sortiment al podgoriei Cotnari, unde se cultiva de peste sapte secole.Se pare ca are o origine comuna cu soiul Furmint care sta la baza producerii vinurilor deTokay. Vinurile de Grasa fac de multa vreme faima podgoriei Cotnari si se plaseaza in varful ierarhiei vinurilor romanesti. Ele se obtin in anii favorabili din struguri culesi la stafidirea boabelor,atacati de mucegai nobil (ciuperca Botrytis cinerea), cu continut ridicat in zaharuri(peste 240 g/l). Strugurii se vinifica separat sau in amestec cu alte trei soiuri (Feteasca alba,Tamaioasa romaneasca si Francusa), producand vinuri demidulci sau dulci specifice podgoriei. Vinurile de Grasa de Cotnari sunt impresionante prin calitatea lor, au o tariealcoolica de 12 -12,5°, un continut ridicat in zahar, o culoare galben-aurie cu tenta verzuie,insusiri specifice de aroma, buchet generos care capata nuante complexe prin invechire.
Sauvignon blanc introdus in Romania in perioada postfiloxerica, soiul detine un loc de frunte in sortimentul pentru vinuri de calitate superioara, ocupand o suprafata de aproximativ 6.000 hectare. Se cultiva in Transilvania (Tarnave, Alba si Aiud), in Muntenia (Dealu Mare, Stefanesti-Arges) siOltenia (Dragasani, Dealurile Craiovei, Severin, Plaiurile Drancei), precum si in Dobrogea(Murfatlar). Produce vinuri seci sau demiseci fine, cu aroma pregnanta de soi, cu tarie alcoolica de 11,5 - 12°. Vinuri de Sauvignon de o calitate remarcabila, dulci si demidulci, se obtin la Murfatlar si la Dragasani.
Pinot gris aparut in Romania in perioada urmatoare invaziei filoxerice, soiul se cultiva in prezent pe osuprafata de cca 3.200 hectare. A fost introdus mai ales in podgoria Murfatlar, in Dealu Mare si in podgoriile Transilvaniei (Tarnave, Aiud, Alba). Are insusirea de a acumula cantitati mari de zaharuri in procesul de maturare a strugurilor. Vinurile, de tip sec sau demisec, uneori demidulci, au o tarie alcoolica de 11,5 -12,5°, sunt pline,robuste,echilibrate, cu personalitate imprimata de o aroma specifica de soi care evolueaza intr-un buchet valoros prin invechire.La Murfatlar se produc vinuri de Pinot gris dulci, de desert, de o calitate exceptionala.
Chardonnay de origine franceza, soiul a patruns in sortimentul romanesc in perioada postfiloxerica. Se cultiva cu cele mai bune rezultate pe solurile calcaroase din podgoria Murfatlar, dar merita sa fie extins in mai multe regiuni, mai ales in Muntenia si Oltenia. Se bucura de o foarte buna apreciere vinurile seci de Chardonnay, caracterizate prin finete si aroma discreta. In conditiile speciale ale podgoriei Murfatlar, din soiul Chardonnay se obtin vinuri demidulci si dulci cu insusiri complexe de aroma si buchet, ce evolueaza bine prin invechire la sticle.
Cabernet Sauvignon originar din Franta, soiul este in prezent bine fixat in sortimentul tarii noastre, bucurandu-se de apreciere intrucat produce vinuri rosii de cea mai inalta calitate. Detine in prezent o suprafata de cca 11.500 hectare, intalneste conditii bune de cultura in arealele viticole cu climat mai calduros din jumatatea de sud a tarii, in mod deosebit in cateva podgorii din Muntenia si Oltenia (Dealu Mare, Samburesti, Dealurile Craiovei, Severin, Plaiurile Drancei),din partea de vest a tarii (Minis, Recas) si din Dobrogea (Murfatlar, Istria-Babadag, Tulcea).Vinurile de Cabernet Sauvignon au o calitate impunatoare, impresionand prin culoarea lor rosie-intensa, prin extractivitate, vigoare, buchet bine dezvoltat prin invechire. Ele sunt seci,iar taria lor alcoolica se situeaza intre 12 -12,5°. Ating apogeul calitativ dupa o maturare lavas de aproximativ 2 ani, urmata de invechire la sticla de cel putin 6 luni.Pinot noir se cultiva in aceleasi areale cu Cabernet Sauvignon. Produce vinuri cu tarie alcoolica in jurula 12°, de culoare rosie-caramizie, catifelate, rotunde si fructuoase.
Merlot alaturi de Cabernet Sauvignon si Pinot noir, soiul Merlot este inclus in sortimentul pentru vinuri rosii al podgoriilor din sudul tarii (Muntenia, Oltenia, Banat, Dobrogea) si se cultiva, de asemenea, in cateva areale din jumatatea sudica a Moldovei (judetele Vrancea, Galati siVaslui). Vinurile de Merlot, seci, cu tarie alcoolica intre 12 - 12,5°, se caracterizeaza prin culoare rosie-intensa, extractivitate, fermitate si buchet care evolueaza prin invechire.
Feteasca neagra soiul face parte din vechiul sortiment al Romaniei. Se cultiva in cateva areale viticole dinpartea centrala si de sud a Moldovei (judetele Vrancea, Galati, Vaslui), precum si in podgoriile Dealu Mare si Stefanesti-Arges din Muntenia. Vinuri de Feteasca neagra de ocalitate remarcabila se obtin in centrele viticole Valea Calugareasca, Urlati, Tohani si Cotesti.Ele sunt seci sau usor demiseci, au o tarie alcoolica de 12 -12,5°, prezinta o culoare rosie intensa cu nuante rubinii, o aroma specifica, complexa si originala care aminteste de cea a coacazului negru (cassis), sunt in acelasi timp robuste si catifelate, castiga evident prin invechire.
Babeasca neagra vechi soi autohton raspandit in prezent in plantatiile viticole din sudul Moldovei, in podgoriile Odobesti, Cotesti, Panciu, precum si in judetele Galati si Vrancea. Vinurile de Babeasca neagra fac in general parte din categoria celor de consum curent, avand o tarie alcoolica de10 -11°. Ele au o culoare rosie-vie cu nuante stralucitoare, sunt lejere si fructuoase, prezinta o buna aciditate. De o solida reputatie se bucura vinul de Babeasca neagra produs in podgoria Nicoresti din Moldova, care se incadreaza in categoria vinurilor cu denumire de origine.
Tamaioasa romaneasca se cultiva de foarte mult timp in tara noastra, ceea ce justifica incadrarea sa in grupa soiurilor autohtone. Inaintea invaziei filoxerice se intalnea mai ales in podgoria Dragasani (de unde si numele de Tamaioasa de Dragasani) si la Cotnari (unde se cultiva sub numele de Busuioacade Moldova). Este un foarte valoros soi pentru vinuri aromate. Pretinde conditii speciale de clima si sol, pe care le intalneste in cateva podgorii din zona subcarpatilor meridionali, si anume in Dealu Mare, Stefanesti-Arges, Dragasani si in unele areale din zona colinara a judetelor Dolj si Mehedinti (Oltenia). Face, de asemenea, parte din sortimentul podgoriei Cotnari, participand la realizarea vinului - sortiment de calitate exceptionala care se produce aici.Vinurile de Tamaioasa romaneasca sunt vinuri dulci sau demidulci naturale, au o tarie alcoolica de 12 -12,5° si o nuanta impunatoare, de mare originalitate, conferita de culoarealor galben-aurie, de insusiri complexe de aroma care amintesc de florile de camp si mierea de albine, de gustul lor persistent, bogat, in care alcoolul, zaharul si aciditatea se armonizeaza in cel mai fericit mod. O faima deosebita o are vinul de Tamaioasa romaneasca obtinut la Pietroasa (podgoria Dealu Mare) din struguri cu continut ridicat in zahar (peste 240g/l), culesi tarziu, la stafidirea boabelor.
Muscat Ottonel soi de origine franceza, care a patruns in plantatiile noastre inaintea invaziei filoxerice. In prezent este extins in cultura pe o suprafata de peste 8.000 hectare, stand la baza producerii unor vinuri aromate bine apreciate. Vinuri foarte bune de Muscat Ottonel, demidulci saudulci, se obtin in podgoriile Transilvaniei (Tarnave, Alba, Aiud etc.), in conditiile unui climat mai racoros care este favorabil conservarii aromelor.Aceste vinuri au o tarie alcoolica de 11,5 -12°, un continut in zahar de obicei mai mare de 20- 25 g/l, se caracterizeaza printr-o culoare galben-pai, aroma tipica de muscat careevolueaza prin invechire de scurta durata intr-un buchet foarte complex, prin gust fin sidelicat. Vinuri valoroase de Muscat-Ottonel, mai bogate si mai dulci, se produc in Dobrogea,in podgoria Murfatlar.
Lista soiurilor de struguri prezentate este departe de a fi completa. Lipsesc in primul rand din ea cateva soiuri romanesti, cu importanta locala si extindere mai limitata, dintre care amintim Galbena de Odobesti si Plavaie, cultivate in podgoriile Vrancei, Zghihara de Husi, Mustoasa de Maderat, Francusa, Busuioaca de Bohotin s.a.Lipsesc, de asemenea, cateva soiuri introduse mai de curand in sortiment, asa cum ar fi soiul pentru vinuri rosii Burgund mare, care-si afirma buna sa comportare in conditiile noastre.Ne vom intalni cu unele din ele in plimbarea pe care o vom face in podgorii. Toate isi aduc pretiosul lor aport la diversificarea sortimentului de vinuri si asigura, totodata, caracterul de originalitate al productiei noastre viticole.
Sursa bibliografica: Vinurile Romaniei, 1996, Mihai Macici
Vermutul
Vermutul este o băutură alcoolică, asemănătoare cu vinul, la care se mai adaugă alcool, dar care se deosebeşte de acesta prin faptul că este aromat cu un amestec de pelin şi alte ierburi sau condimente. Primul care a folosit cuvântul vermut ca denumire comercială este Antonio Benedetto Carpano, din Torino, Italia, în 1786. El s-a inspirat din reţeta germanilor pentru vinul pelin, în limba germană pelinul şi vinul pelin numindu-se "Wermut".
Sortimente:
Există trei sortimente de vermut, de la cel mai sec la cel mai dulce: extra sec, bianco/alb, rosso/roşu. Vermutul roşu este servit fie ca aperitiv, răcit şi nediluat cu alte băuturi, sau ca ingredient de bază în cocteiluri de tip Manhattan. Vermutul alb este de obicei sec şi se poate bea ca aperitiv simplu, dar mult mai mult se foloseşte în cocteilurile de tip Martini, alături de gin sau votcă. Vermuturile roşii mai sunt numite vermuturi italiene, iar cele albe vermuturi franţuzeşti, deşi această denumire nu respectă realitatea.
În funcţie de sortiment, diferă şi concentraţia de alcool şi zahăr a băuturii. Astfel, vermutul vermutul rosso au o concentraţie de alcool de 16-17° şi un conţinut de zahăr de 16-18%. Vermutul bianco are o concentraţie alcoolică de 17° şi un conţinut de zahăr de 16-18%. Vermutul extra sec are alcool în concentraţie de 18-19° şi un conţinut de zahăr nu mai mare de 3,5%[1].
Punt e mes
Punt e mes este un vermut italian. Are o culoare maro închis şi este amărui. Punt e mes înseamnă literal "punct şi jumătate" în Piedmonteză. Poate fi folosit ca subtituent pentru vermutul rosso obişnuit în băuturi precum Americano, Manhattan şi Negroni. Punt e mes are o aromă puternică, distinctivă, între vermutul rosso obişnuit şi Campari. Punt e mes era făcut de familia Carpano din Torino până în 2001, când Distillerie Fratelli Branca din Milan i-a cumpărat.[2]
Depozitare:
Vermutul sec trebuie refrigerat şi poate fi păstrat pentru aproximativ şase luni. Alte tipuri de vermut ţin până la un an dacă sunt depozitate în locuri uscate şi reci sau refrigerate.
Sortimente:
Există trei sortimente de vermut, de la cel mai sec la cel mai dulce: extra sec, bianco/alb, rosso/roşu. Vermutul roşu este servit fie ca aperitiv, răcit şi nediluat cu alte băuturi, sau ca ingredient de bază în cocteiluri de tip Manhattan. Vermutul alb este de obicei sec şi se poate bea ca aperitiv simplu, dar mult mai mult se foloseşte în cocteilurile de tip Martini, alături de gin sau votcă. Vermuturile roşii mai sunt numite vermuturi italiene, iar cele albe vermuturi franţuzeşti, deşi această denumire nu respectă realitatea.
În funcţie de sortiment, diferă şi concentraţia de alcool şi zahăr a băuturii. Astfel, vermutul vermutul rosso au o concentraţie de alcool de 16-17° şi un conţinut de zahăr de 16-18%. Vermutul bianco are o concentraţie alcoolică de 17° şi un conţinut de zahăr de 16-18%. Vermutul extra sec are alcool în concentraţie de 18-19° şi un conţinut de zahăr nu mai mare de 3,5%[1].
Punt e mes
Punt e mes este un vermut italian. Are o culoare maro închis şi este amărui. Punt e mes înseamnă literal "punct şi jumătate" în Piedmonteză. Poate fi folosit ca subtituent pentru vermutul rosso obişnuit în băuturi precum Americano, Manhattan şi Negroni. Punt e mes are o aromă puternică, distinctivă, între vermutul rosso obişnuit şi Campari. Punt e mes era făcut de familia Carpano din Torino până în 2001, când Distillerie Fratelli Branca din Milan i-a cumpărat.[2]
Depozitare:
Vermutul sec trebuie refrigerat şi poate fi păstrat pentru aproximativ şase luni. Alte tipuri de vermut ţin până la un an dacă sunt depozitate în locuri uscate şi reci sau refrigerate.
Cockteil
Un cocteil este un fel de băutură amestecată, care conţine unul sau mai multe tipuri de alcool şi arome şi unul sau mai multe lichioruri, sucuri de fructe, sosuri, miere, lapte, smântână sau condimente etc. Cocteilul a devenit popular în timpul Prohibiţiei din SUA. În timpul acesteia, arta amestecării băuturilor a devenit din ce în ce mai necesară pentru a masca gustul alcoolului casnic. Unul dintre cele mai vechi cocteiluri cunoscute, Sazerac, bazat pe coniac, datează din anii 1850, New Orleans, cu 70 de ani anterior Prohibiţiei.
Până în anii 1970, cocteilurile erau în principal făcute cu gin, whiskey sau rom şi mai puţin cu votcă. Începând cu anii 1970, popularitatea votcii a crescut semnificativ şi până în anii 1980 a devenit baza pentru majoritatea băuturilor amestecate. Multe cocteiluri făcute tradiţional cu gin, precum Gimlet, sau Martini, pot fi servite acum cu votcă.
Reteta:
Perroquet
Ingrediente necesare:
4-5 cl Pastis, Pernod, Richard sau alte produse similare frantuzesti ,2 jeturi de sirop de menta verde ,
apa naturala rece.De origine franceza, la moda inca din secolul al XlX-lea, Perroquet, „papagal", este o bautura foarte racoritoare sau de potolit setea, dar poate fi folosit, deseori, consumat si ca aperitiv.
Mod de preparare reteta:
Se toarna direct in tumbler si in ordinea din reteta cele trei ingrediente.
Se amesteca totul cu stirul care se lasa in pahar.
Se orneaza, dupa dorinta, cu o felioara de castravete si cu o ramurica de menta pe marginea paharului.
Exista versiunea Grenadine, care foloseste siropul de rodii in loc de siropul de menta.
Până în anii 1970, cocteilurile erau în principal făcute cu gin, whiskey sau rom şi mai puţin cu votcă. Începând cu anii 1970, popularitatea votcii a crescut semnificativ şi până în anii 1980 a devenit baza pentru majoritatea băuturilor amestecate. Multe cocteiluri făcute tradiţional cu gin, precum Gimlet, sau Martini, pot fi servite acum cu votcă.
Reteta:
Perroquet
Ingrediente necesare:
4-5 cl Pastis, Pernod, Richard sau alte produse similare frantuzesti ,2 jeturi de sirop de menta verde ,
apa naturala rece.De origine franceza, la moda inca din secolul al XlX-lea, Perroquet, „papagal", este o bautura foarte racoritoare sau de potolit setea, dar poate fi folosit, deseori, consumat si ca aperitiv.
Mod de preparare reteta:
Se toarna direct in tumbler si in ordinea din reteta cele trei ingrediente.
Se amesteca totul cu stirul care se lasa in pahar.
Se orneaza, dupa dorinta, cu o felioara de castravete si cu o ramurica de menta pe marginea paharului.
Exista versiunea Grenadine, care foloseste siropul de rodii in loc de siropul de menta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)